Adrian Alin Petrache

„Olimpism și sânge”

Olimpismul nu este nici religie, nici ideologie, nici doctrină politică. El cuprinde ansamblul ideilor privind modul în care sportul poate fi pus în slujba dezvoltării armonioase a omului și a construirii unei societăți umane avansate. Altfel spus, olimpismul este o valoare a vieții, o școală de noblețe și puritate morală, o pedagogie a corpului și a gândirii ce vizează un spirit înalt, perfecționarea continuă a omului care se creează și se recreează fără încetare.

În concepția fondatorului Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin, olimpismul modern constituie elementul care „trebuie să întrunească într-un mănunchi luminos toate principiile civilizatoare la perfecționarea omului”. Pierre de Coubertin nu a fost interesat numai de competiția sportivă ca atare, ci a avut convingerea că fondul etic al Jocurilor Olimpice are o influență benefică nu numai asupra comportamentului individual, ci și asupra moralului națiunilor pentru „a se înțelege mai bine”. Astfel, „spiritul olimpic introdus în educația generală devine celulă tămăduitoare care, finalmente, vindecă lumea”.

Pierre de Coubertin a fost un pedagog nu numai al corpului, ci și al sufletului. Conceptul său despre olimpism promovează valorile morale cultivate prin sport, la care fiecare națiune poate să adere. Idealul antic „kalos kai agathos” – armonizarea esteticului cu eticul – este izvorul fairplay-ului de astăzi, miezul olimpismului modern.

Recunoscând importanța olimpismului și a mișcării olimpice, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat, în 2 noiembrie 1993, în cadrul celei de-a 48-a sesiuni, Rezoluția nr. 48/41 privind respectarea păcii olimpice, în care se consemnează că aceasta ar putea contribui, în mod util, la concretizarea scopurilor și principiilor Cartei Națiunilor Unite. Potrivit acestei rezoluții, toate țările membre ale ONU trebuie să înceteze acțiunile violente înainte cu o săptămână de deschiderea Jocurilor Olimpice și o săptămână după încheierea acestui eveniment sportiv.

Totodată, Adunarea Generală a ONU a adoptat – nu mai de mult decât în 6 noiembrie 2013 – Rezoluția nr. 68/9, care promovează construirea unei lumi pașnice și mai bune grație sportului și idealului olimpic și cere încetarea conflictelor în perioada desfășurării Jocurilor Olimpice de la Soci. Necesitatea de a respecta armistițiul olimpic a făcut și obiectul unui apel al secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.

Cu toate acestea, zăpada Jocurilor Olimpice de Iarnă a fost stropită cu sânge, fapt ce ne demonstrează că suntem departe de idealurile de pace și armonie promovate de mișcarea olimpică. În Ucraina, în Bosnia Herțegovina sau în mai îndepărtata Venezuelă, conflictele au încălcat armistițiul olimpic, problemele sociale și politice fiind mai puternice. Se pare că omenirea nu a reușit să ajungă la nivelul în care măcar o lună la doi ani să fie lipsită de conflicte. Poate, mai grav, este faptul că respectivele confruntări nu au loc între state, ci în interiorul societăților respective, cauzele principale fiind nemulțumirile populației față de modul în care statele respective sunt conduse.