Dumitru Chiriță

„Omagiu inteligenței sclipitoare a iubitului conducător” Într-o declarație politică mai veche arătam care este deviza politică a „tătucului” Băsescu, inspirată din celebra maximă atribuită lui Ludovic al XV-lea: „După mine, potopul”.

Remarc faptul că în timpul scurs „marele cârmaci” nu numai că nu a reușit să îndrepte corabia națională spre ape mai liniștite, ci, dimpotrivă, face „totu” ca ea să eșueze.

În furia sa distrugătoare, regimul Băsescu-Boc nu s-a limitat la tăieri de pensii, salarii, la închideri de spitale și școli. După ce le-a distrus românilor prezentul, marele gânditor de la Cotroceni și-a zis că, totuși, poporul român și-ar putea reveni din prăpastia în care l-a aruncat. Pentru a le refuza și posibilitatea de a spera în ziua de mâine, Boc și Băsescu au găsit soluția „genială” – să amaneteze și viitorul românilor. Acest lucru a fost realizat prin împrumuturi masive, de ordinul zecilor de miliarde de euro, contractate nu pentru investiții (care ar fi putut eventual ajuta la rambursarea creditelor), ci pentru plata obligațiilor curente, o mare parte ajungând la clientela „portocalie”, prin intermediul achizițiilor publice cu „dedicație”.

Bătându-se cu pumnul în piept „că nu sunt bani”, Băsescu și Boc au uitat de miliardele de euro puse la dispoziția României, cu titlu gratuit, de Uniunea Europeană. Rata de absorbție a acestor fonduri este catastrofală, iar lucrurile nu se vor ameliora în viitor, deoarece Bruxelles-ul, exasperat de incapacitatea României, va redistribui fondurile, atât de necesare în această perioadă de criză, altor state, capabile să le cheltuiască.

Este evident că alianța aflată la putere preferă să se împrumute de la FMI și Banca Mondială, pe dobânzi mari, decât să întocmească proiecte viabile pentru atragerea fondurilor nerambursabile, aceasta și pentru că banii veniți de la FMI, Banca Mondială și de la bugetul de stat sunt mai ușor de fraudat decât cei acordați în mod gratuit de UE.

În voința sa de a distruge și viitorul copiilor, și al nepoților noștri, marinarul Băsescu a mai făcut un pas, odată cu aderarea (promisă) la noul acord interguvernamental promovat de cuplul „Merkozy”.

Nu vreau să discut aici despre utilitatea acestei adeziuni pentru România. Sunt persoane mult mai calificate care o pot face. Însă, ca orice cetățean, nu pot să nu îmi pun câteva întrebări despre ce înseamnă, concret, acest nou „tratat”.

Dornici de a pune capăt celei mai mari crize de după cel de Al Doilea Război Mondial, cuplul franco-german a propus, sau mai degrabă impus, noi reguli de stabilitate fiscală.

Deși aceste reguli se adresau în principal statelor din zona euro, frica de o Uniune în două sau chiar trei viteze, le-a „obligat” pe celelalte state membre, cu excepția notabilă a Regatului Unit, să anunțe participarea lor la acest nou act european.

Ceea ce mă miră (sau nu) este faptul că Băsescu... s-a aruncat cu capul înainte, anunțând că România va ratifica noul acord, înainte să se știe exact ce va cuprinde.