Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Corneliu Florin Buicu
Discurs
„Omul sfințește locul!”
Pe site-ul Ministerului Sănătății se află în proces de transparență decizională, până la data de 30 octombrie, proiectul de ordonanță privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, în urma căruia se dorește să fie modificate radical prevederile privind rezidențiatul, începând cu ianuarie 2015. O durată a rezidențiatului între trei și șapte ani, cu o perioadă de formare de doi ani, adică un trunchi comun pentru specialitățile care alcătuiesc subdomeniile medicinei, o șansă în plus pentru absolvenții de medicină generală de a profesa chiar și atunci când nu intră la rezidențiat, precum și oportunitatea ca studentul, viitorul medic, să-și aleagă singur specialitatea, sunt printre principalele schimbări. Rezidenții care nu vor reuși să prindă un loc în urma acestui examen de rezidențiat vor fi confirmați medici de familie după efectuarea a încă unui an de rezidențiat.
Duminică, 6 octombrie, alături de conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și de domnul dr. Raed Arafat am participat la o întâlnire, într-un cadru prietenos, cu peste 150 de studenți și medici rezidenți, precum și cadre didactice. Domnul secretar de stat Arafat a ascultat și a primit toate propunerile de modificare a proiectului, a răspuns tuturor solicitărilor de a argumenta anumite prevederi, a explicat modalitățile de implementare a ordonanței în sistemul sanitar, dovedind că termenul transparență decizională se dorește a fi pus în totalitate în practică și că Domnia Sa a rămas același om de bază, stâlp al încrederii tuturor celor care îl susțin și l-au susținut continuu. Până pe data de 1 noiembrie vor urma multe astfel de întâlniri, pentru a se cunoaște perfect situația actuală și cum vor fi primite modificările în cât mai multe zone.
Doctorul Raed Arafat a precizat că se caută un alt mecanism de admitere și a subliniat nevoia implicării studenților în aceste discuții, pentru că ei sunt direct afectați. Am constatat încă o dată în cadrul discuțiilor, cu deosebită plăcere, faptul că avem studenți valoroși, care vor să rămână în țară, să își pună învățătura în slujba semenilor și propunerile lor sunt pertinente, demne de luat în seamă.
Consider că procesul decizional este bazat pe principiul de coordonare a politicilor, la toate etapele, cu toți cei interesați, pe analiza și identificarea problemelor, pe evaluarea și coordonarea activităților de soluționare a acestora.
Lipsa transparenței decizionale, alături de alte carențe ale activității de reglementare, conduce la încrederea scăzută a societății în forța și importanța actelor normative, de aceea mă bucur să constat faptul că promotorul proiectului nu așteaptă într-un cabinet de demnitar sugestiile și propunerile venite de la medicii rezidenți și organizează mese rotunde, întâlniri, este prezent peste tot și are răbdarea și timpul necesar pentru a răspunde fiecăruia în parte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .