Slavomir Gvozdenovici

## Onorat prezidiu,

## Doamnelor și domnilor colegi,

Având în vedere importanța acestui act legislativ, aproape că nu era nevoie să venim aici niciunul dintre noi să-l mai și argumentăm.

Dar, totuși, o să reamintesc câteva lucruri foarte scurt, și anume atunci când am fost, din păcate, departe de lumea normală, în anii din urmă, cu mulți ani în urmă, prin personalități ca Brâncuși, ca Eliade, ca Cioran, ca Ionescu, noi am ținut pasul cu această lume bună, însă, din păcate, în țară le-am rămas datori.

Astăzi, iată, îndreptăm această nedreptate care s-a făcut în afara voii noastre, trebuie să spunem și acest lucru, o îndreptăm printr-un act și un gest reparatoriu.

Mă bucur că este așa și de aceea Grupul parlamentar al minorităților, repet, va sprijini această lege.

Și permiteți-mi să spun și ceva personal, sentimental, ca scriitor. Am fost martor, cu mulți ani în urmă, când Nichita Stănescu propunea ca între București și Belgrad, între cele două țări, să ridicăm Poarta Sărutului.

Iată, poate că în muzeul acesta vor găsi loc și aceste gânduri ale lui Nichita Stănescu, amintindu-ne că și cultura, și mai ales cultura, poate să sprijine istoria și poate să sprijine o prietenie istorică și exemplară în această lume a noastră, plină și de multe nedreptăți, plină și de multe

impuneri din afară ș.a.m.d. Cultura este un lucru frumos, pe care-l avem, cu care putem să ne mândrim și muzeul acesta va contribui ca, într-adevăr, să se vadă o altă față a țării noastre.