Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Simona Bucura-Oprescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Onorată asistență,
## Stimați colegi,
Sunt și eu unul dintre inițiatorii acestui proiect de lege, Proiectul de lege privind achiziționarea conacului Brătianu – „Vila Florica” –, situat în localitatea Ștefănești din județul Argeș.
Cu privire la valoarea incontestabilă pentru patrimoniu, pentru istoria și pentru valorile pe care noi le susținem, ca români, cred că fiecare dintre noi – indiferent de filiația politică și de exercitarea calității noastre –, cred că fiecare dintre noi este de acord, într-o mare măsură, cu privire la faptul că este un lăcaș care readuce, pentru fiecare dintre noi, în atenție importanța familiei Brătianu și importanța Ștefăneștiului și a „Vilei Florica” pentru istoria României, fiindcă, la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, familia Brătianu a fost cea care, după o formare la Paris, a adus ideile Revoluției Franceze, a preluat ideile secolului națiunilor, secolului luminii și le-a adus în România, împreună cu familia Golescu, o altă familie argeșeană pe care mulți dintre dumneavoastră, sunt convinsă..., al cărei aport la istoria și cultura României îl cunoașteți. Aceste două familii au reușit să contribuie, în mod direct, la făurirea statului unitar modern, la România modernă.
De asemenea, Ion I.C. Brătianu a avut o contribuție importantă pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Ceea ce noi am propus în acest act normativ este să dăm caracter de lege achiziționării acestui imobil de la Ștefănești, încercând ca, prin Ministerul Culturii, să achiziționăm acest imobil și acesta să rămână în continuare în autoritatea Consiliului Județean Argeș, astfel încât să-și continue activitatea de centru cultural.
Vreau să mulțumesc fiecăruia dintre membrii Senatului și fiecăruia dintre membrii Camerei Deputaților din comisiile de specialitate prin care acest act normativ a trecut pentru faptul că l-au susținut.
Vreau să le mulțumesc, de asemenea, reprezentanților Guvernului și, în special, celor ai Ministerului Culturii și am rugămintea, la fiecare dintre dumneavoastră, să susțineți, prin votul dumneavoastră, adoptarea acestui act normativ. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.