Marian Florian Săniuță

## „Onorul la general”

Se numea simplu și creștinește – Gheorghe. Întocmai ca doborâtorul balaurului. S-a născut la București, la 9 septembrie 1867, fiu al lui C.A. Rusescu și al Eufrosinei Rusescu, a absolvit rând pe rând Școala de fii de militari Craiova, Școala de ofițeri București, Școala specială de cavalerie și Școala Superioară de Război. A debutat în dificila profesie a armelor urmând tradiția familiei în 1888, ca sublocotenent, și a fost trecut în rezervă în 1924, cu gradul de general, fiind apoi înaintat la gradul de general de divizie în retragere în 1932.

A avut onoarea de a fi decorat cu Coroana României, Medalia Jubiliară Carol I, Medalia „Avântul Țării”, Steaua României, în grad de Cavaler, și Coroana României cu Spade, cu panglică de Virtute Militară, în grad de Comandor.

A fost tatăl a șapte copii din două căsătorii. De menționat faptul că a obținut gradul de general la 1 septembrie 1917 pe câmpul de bătălie.

Cam atât se poate scrie după ce am parcurs foaia matricolă a eroului general Gheorghe Rusescu, căci despre el este vorba.

După ani de căutări prin arhive, am reușit să strâng un fond documentar provenit în special din jurnalele de operații ale Armatei Române, ocazie cu care le mulțumesc tuturor celor care, știuți sau anonimi, mi-au dat o mână de ajutor. De ce m-am oprit din căutările mele asupra generalului Rusescu? Simplu: i-am găsit numele trecut în Enciclopedia României, ediția 1940–1941, drept unul dintre eroii campaniei din 1919 a Armatei Române.

1919? Dar ani în șir am învățat la lecțiile de istorie că prima conflagrație mondială s-a sfârșit în 1918! Așa cum din anii ’50 ai secolului trecut nimeni nu se întreabă de ce, în

interiorul Arcului de Triumf din București, un basorelief din șirul de bătălii purtate între 1916 și 1919 este alb, lipsind victoria de la Budapesta, care a fost ștearsă în numele relațiilor „frățești” dintre Republica Populară Ungară și Republica Populară Română.

Da, în 1919 armata română a trebuit să reacționeze la provocările unei puteri învinse care nu accepta să piardă Transilvania, în ciuda hotărârii Adunării Românilor de la Alba Iulia din 1918.

Guvernul bolșevic al lui Béla Kun reprezenta în acel an, 1919, la mai puțin de doi ani după Marea Revoluție din Octombrie, o amenințare pentru stabilitatea întregii zone carpatice.

„Campania militară începuse la 20 noiembrie 1918 cu trecerea pentru a doua oară a Carpaților Moldovei pentru eliberarea Transilvaniei și se sfârșise la 20 august 1919 prin cucerirea Budapestei. Campania ne-a costat pierderi serioase. Totalul lor se ridică la 188 de ofițeri și 11.479 soldați din care 69 de ofițeri și 3.601 soldați morți.” (Constantin Kirițescu – Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, Editura Casei Școlilor, București).

Ei bine, care a fost totuși rolul generalului Rusescu în această campanie antibolșevică? Comandant al Brigăzii 4 Roșiori, participantă la campanie, generalul Rusescu ocupase localitatea Albertirsa la 2 august 1919, tăind retragerea grosului inamic către Budapesta. Pe șoseaua Cegléd-Albertirsa trupele ungare încep să se predea în masă soldaților brigăzii române cu tunurile și autocamioanele lor. Un ordin al Diviziei a 6-a flancgarda stângă, căreia îi era atașată operativ Brigada 4 Roșiori, o îndrumă în ziua de 3 august către sud, în direcția Kecskemét pentru a concura la încercuirea și capturarea grupului inamic de la sud. În acel moment, avangarda Brigăzii 4 Roșiori se afla, conform jurnalelor de operații, la câteva ore de Budapesta. „Comandantul Brigăzii de roșiori e un suflet de cavalerist intrepid”, cum avea să-l descrie Constantin Kirițescu. El modifică ordinul primit și trimite spre Kecskemét numai Regimentul 2 cu cinci escadroane pe care îl socotește suficient pentru operația ordonată în această direcție, păstrând restul, trei escadroane ale regimentului 6, cu sine.