Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2015
other
Constantin Cosmin Enea
Discurs
„Opoziția invidiază Guvernul Ponta pentru că apără cetățenii”
Nu mă mai miră cu aproape nimic comportarea necinstită a colegilor din opoziție față de cetățeni, în ultimele luni.
Să urmărim acțiunile lor demagogice.
După întâlnirea domnului Victor Ponta cu delegația Fondului Monetar Internațional, în urma căreia nu s-au înțeles pentru că premierul s-a opus restructurării combinatelor energetice Oltenia și Hunedoara, politicieni din opoziție și presa care-i servește au lansat o serie de critici neconstructive, acuzații de genul celor care formulează ideea „unei renunțări la FMI pentru capital de imagine în favoarea domnului Ponta” sau „slabă guvernare și nevoie de control deplin pe companiile de stat”, plus alte învinuiri ce constituie, după părerea mea, demersuri neputincioase îndreptate împotriva propriilor cetățeni. Insistentele intervenții ale opoziției doar incită pretutindeni opinia publică și pretind de la Guvern lucruri imposibile pe care nu le-au realizat și nici nu vor avea ocazia să o facă dacă îi mint în continuare pe români.
Vreau să le aduc la cunoștință câteva aspecte importante de care trebuie să țină cont. Valorile fundamentale ale democrației sociale sunt libertatea, echitatea și solidaritatea. Toate aceste trei principii sunt parte a politicii actualului Guvern. Guvernul Ponta a demonstrat, în primul rând, crearea unui echilibru social prin creșterea salariului minim, majorarea pensiilor și reducerea CAS. Apoi, promovarea sustenabilității prin fixarea și atingerea țintelor de creștere economică, transformarea economiei românești în una previzibilă și stabilă, dacă comparăm cu țările din regiune.
Poziția fermă a premierului în raport cu reprezentanții organizației internaționale a fost să evite un șomaj nedorit pentru muncitori. Este vorba de o chestiune urgentă, care trebuie să își găsească înțelegerea și-n ochii dumneavoastră. Nu aveți dreptul să vă doriți o restructurare masivă și radicală în dauna cetățeanului pentru căderea Guvernului în interes propriu. Încercarea transformării situației actuale într-o derută – cu efecte depresive – sunt gesturi care nu vă onorează.
Noi nu vom cădea pradă acestor mijloace de comportament imoral față de oameni și nici nu vom încerca să conservăm industrii învechite pe termen nelimitat, vom căuta soluții pentru modernizarea acestui sector industrial important pentru România cu seriozitate și fără zgomot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.