Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iunie 2018
other · respins
Alexandru Rotaru
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Opoziția, PNL, vrea să convingă cu orice preț că acțiunile sale sunt dătătoare de speranță pentru România sau, mai degrabă, pentru președintele Iohannis, care are nevoie de un partid care să-l susțină pentru un nou mandat”
Plângerea penală fără un motiv real depusă de președintele PNL, domnul Ludovic Orban, împotriva prim-ministrului României, doamna Vasilica Viorica Dăncilă, săptămâna trecută, este penibilă și de cea mai joasă speță.
Această inițiativă la cererea președintelui Iohannis nu face decât să alimenteze temerile că se dorește cu orice preț schimbarea actualei guvernări și împiedicarea bunului mers al României și a bunăstării tuturor românilor.
La scurt timp după ce Guvernul PSD–ALDE a demonstrat încă o dată, prin date oficiale, că își respectă promisiunile făcute românilor în campania electorală, surpriză, prim-ministrul primește această plângere penală.
Devine tot mai evident faptul că în România opoziția nu există, cel puțin nu una constructivă, capabilă să facă ceva bun pentru țară. PNL nu are priorități. Are doar denigrare și dosare penale inventate. Astfel, calea cea mai ușoară este de a recurge la metode de opresiune care se dovedesc a nu avea vreo bază legală, la fel cum s-a întâmplat și în anul 2015.
Asistăm la o luptă politică la cel mai josnic nivel, în care se încearcă constant dărâmarea unui guvern legitim constituit, rezultat în urma votului milioanelor de români.
Se pare că se dorește ca, prin mijloace care afectează grav statul de drept, să se dea jos un guvern legitim, pentru a pune în loc un nou guvern tehnocrat, care să blocheze mărirea salariilor și a pensiilor și să continue abuzurile din această țară.
PNL și Iohannis critică toate deciziile care au fost luate de PSD și ALDE. Pentru domnul Orban, liberalismul înseamnă slugărnicie la un stăpân, iar, atunci când gafele din PNL sunt monstruoase, Orban nu știe să fie vertical. Totuși, interesant ar fi ca domnul președinte Iohannis să expună clar ce performanțe a adus în politica de țară. Domnule Orban, veți guverna atunci când poporul vă va da acest drept prin vot! Voința poporului este suverană și votul trebuie respectat. Până atunci, lăsați Guvernul să-și facă datoria!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.