Liliana Ciobanu

„Opriți dictatura funcționarilor publici!”

În accepțiunea generală, prin funcționar public înțelegem persoana care prestează o activitate mai mult sau mai puțin specializată în cadrul unui serviciu public și care este remunerată din fonduri publice. Serviciul public este un organism înființat prin lege sau pe baza legii, de către stat, județ sau comună, pentru satisfacerea intereselor generale ale comunității respective. În sens larg, sunt funcționari publici parlamentarii, șeful de stat, membrii Guvernului, magistrații, persoanele încadrate în administrația publică civilă centrală și locală, cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat, militarii, polițiștii, precum și alte categorii, fiecare având misiuni specifice și regimuri juridice dintre cele mai diverse. În ciuda complexității atribuțiilor ce le revin și a diversității conținutului activităților pe care le desfășoară, toți funcționarii publici, fără deosebire, au o misiune generală comună, respectiv cea de a acționa, într-o formă sau alta, pentru realizarea interesului general în cadrul unui serviciu public.

La modul firesc, funcționarul public trebuie să-și călăuzească activitatea în slujba cetățeanului în spiritul unei deontologii profesionale, în numele unui cod etic respectat dincolo de lege și de fișa postului activității lui.

Din păcate, marea majoritate a funcționarilor publici din România pot fi numiți, fără teama de a greși, „funcționari politici”, deoarece desemnarea lor într-un post sau o funcție a survenit pe propteli politice, chiar dacă au susținut sau nu vreun concurs. Aceasta nu înseamnă însă că ei nu sunt supuși unor reguli etice, însă răspunderea lor este de natură politică, nu disciplinară.

Puțină lume știe că există o lege specială prin care funcționarii publici trebuie să aibă o conduită exemplară, profesionistă și sancționabilă. Principiile de natură deontologică ale conduitei profesionale a funcționarilor publici, formulate la art. 3 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, sunt: prioritatea interesului general, principiu care exprimă conceptul etic de datorie conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul general mai presus de interesul personal, în exercițiul funcțiunii; asigurarea egalității de tratament al cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, care exprimă conceptul etic de echitate conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare; profesionalismul, principiu conform căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate; imparțialitatea și independența; integritatea morală; cinstea și corectitudinea. Și așa mai departe!

În România anului de grație 2013, dar și în anii precedenți, legile sunt făcute pentru a fi încălcate, iar funcționarul public se comportă dictatorial, ca un fel de stat în stat. Fără a intenționa să generalizez, reamintesc doar întâmplarea de zilele trecute când o funcționară din Ministerul Sănătății l-a făcut „bou” și „handicapat” pe un bolnav de cancer. După ce bărbatul a cerut lămuriri despre medicamentele cu care ar trebui să fie tratat și care lipsesc, funcționara din Ministerului Sănătății nu a închis corect telefonul, iar bărbatul a ascultat conversația dintre angajați. Astfel, bărbatul a auzit cum funcționara se plângea că trebuie să le dea explicații „tuturor handicapaților” și alte asemenea expresii jignitoare. Cristian Cojocaru este unul dintre miile de pacienți căruia statul, prin Ministerul Sănătății, ar trebui să îi asigure tratamentul pentru a învinge boala cu care luptă de opt luni. Are cancer, iar cele mai multe medicamente și le procură singur. Paradoxal, funcționara a scăpat cu o sancțiune extrem de blândă, ministrul terminator al sănătății românești, Eugen Nicolăescu, a decis doar să-i taie angajatei 5% din salariu timp de două luni... Într-o democrație civilizată, ar fi trebuit să plece și ministrul, și funcționara din sistem.... La noi însă, pe principiul „o mână spală pe alta”, se întâmplă invers, nimeni nu răspunde, nimeni nu plătește, doar omul de rând suferă... Și exemplele pot continua cu miile în fiecare comunitate din această țară care are funcționari publici în „sprijinul” populației. Unii dintre ei, din păcate, se cred Dumnezeu pe pământ, sfidează oamenii, își bat joc de contribuabili, știind că nu li se poate întâmpla mai nimic, ca și în cazul salariatei Ministerului Sănătății. Astfel se ajunge la alte umilințe îndurate fără vreo vină de români, unii dintre ei „tratați” cu uși în față de funcționarii Ministerului Finanțelor, sub lozinca „S-a terminat programul la ora 13...”