Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Antonella Marinescu
Discurs
„Ordinul lui Blejnar”
În baza prevederilor art. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativteritoriale se alocă lunar o cotă de 44% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozite, o cotă de 12% la bugetul local al județului și o cotă de 21% într-un cont distinct, deschis pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice județene la trezoreria municipiului reședință de județ,
pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și al județului.
Conform art. 32 punctul 7, orice persoană juridică sau fizică plătitoare de impozit pe venit care are sedii secundare sau puncte de lucru în alte localități decât sediul principal, are obligația de a declara și de a vira impozitul pe venit la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia se află aceste sedii secundare.
Ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 din Ordinul MFP/ANAF nr. 232 din 1 februarie 2011, unitățile teritoriale de trezorerie ale MFP și toți plătitorii de impozit pe venit, începând cu virarea sumelor din cotele din impozitul pe venit aferente lunii februarie, sume care s-au virat în primele 5 zile ale lunii martie, nu au mai virat sumele conform art. 32, punctul 7 din Legea nr. 273/2006, respectiv la unități administrativ-teritoriale unde au punctele de lucru sau sediile secundare, ci au virat toate sumele din impozitul pe venit la unitățile administrativ-teritoriale unde au sediul principal, ceea ce a determinat reducerea sumelor încasate din această sursă la unele unități administrativ-teritoriale cu 3040%.
Consider că prin Ordinul MFP/ANAF nr. 232 din 1 februarie 2011, se modifică dispoziții ale unei legi organice, ceea ce este contrar oricăror principii juridice, sau prevederile Ordinului nr. 232/2011 au fost înțelese și aplicate eronat de către serviciile deconcentrate ale Ministerului Finanțelor Publice.
Precizez că autoritățile locale au aprobat bugetele, au efectuat angajamente bugetare aferente anului 2011, au contracte în derulare, au lansat comenzi și note de lucru în conformitate cu bugetul deja aprobat, iar lipsa sumelor despre care am făcut anterior vorbire va conduce la plata de penalități, fără a se putea reține o culpă a noastră.
Nu în ultimul rând, atrag atenția că prin reducerea drastică a acestor venituri ale bugetelor locale sunt periclitate proiectele finanțate din fonduri europene, existând riscul iminent al pierderii acestor fonduri atât pentru proiectele aflate în implementare, cât și pentru cele aflate în diverse faze de evaluare a eligibilității, din cauza insuficienței sumelor pentru susținerea cofinanțării și TVA-ului aferent acestor proiecte.
La toate acestea, ANAF ne-a dat următoarele explicații: „– scăderea procentului de la 22% (în ianuarie) la 21% (februarie);