Ovidiu Cristian Iane

„Ordonanța de urgență ca sistem de guvernare”

Este incontestabil faptul că România trece printr-o perioadă de mari schimbări și, mai ales, printr-o perioadă marcată de o profundă dezorientare, care se resimte în toate aspectele ce oglindesc societatea românească, dar în mod special lumea politică și guvernarea.

Ca deputat și om politic ce participă într-o nouă etapă de evoluție a statului român și a forului legislativ, pot afirma că, în acest moment, în cadrul structurilor politice românești se pot întâlni aspecte dintre cele mai controversate cu putință, pornind de la simplul fapt că românii au ales în urmă cu câteva luni o altfel de linie politică la guvernare și terminând cu adaptările și ajustările pe care ne străduim să le facem din Parlament pentru ca lucrurile să capete o față viabilă, credibilă și să putem genera o viață și o imagine corecte ale României și românilor.

Nu este ușor, mai ales în măsura în care, ca om care trăiește printre oameni, muncind acolo unde ei l-au trimis, asist și mă confrunt cu o sumedenie de probleme și de aspecte care vizează atât actul politic, cât și pe cel legislativ, chestiuni extrem de grave și de importante pentru destinul tuturor.

Unul dintre aspectele care mă preocupă în mod legitim în ultima vreme este reprezentat de problema ordonanțelor de urgență pe care Guvernul României le emite și pe care noi, cei din Parlament, avem datoria să le tratăm cu maximă seriozitate și răspundere, cu atât mai mult cu cât, așa cum îi arătă și numele, o ordonanță de urgență reprezintă „actul normativ care poate fi adoptat de Guvern în situații excepționale, conform dispozițiilor art. 114 din Constituție”.

În perioada guvernării Boc, Parlamentul României și structurile fundamentale ale statului s-au confruntat cu o adevărată „ploaie” de OUG-uri, fapt ce a generat un fenomen de recul din partea societății civile, dar și a Comunității Europene care, prin vocile ei, spunea că: „Nu sunt compatibile cu spiritul democrației, deoarece o astfel de practică, în opinia mea, subminează principiul controlului democratic reciproc”. (Martin Schulz)

Studiind aceste aspecte, ca datoria și responsabilitatea pe care poziția în care mă aflu le presupun, constat cu neplăcere că înaltul funcționar european a creat o imagine tangibilă și extrem de pertinentă asupra „sindromului” OUG cu care statul român se confruntă de ani buni de zile. Un sindrom care generează o reală și viabilă amenințare la adresa stabilității și a echilibrului mecanismelor vitale ale

statului, dar și un grav conflict angajat pe palierul dintre puterile statului – Justiție–Legislativ–Executiv – vizând, în final, cetățenii României.

Îngrijorarea mea este cu atât mai mare cu cât în Parlamentul României există legi și proiecte de lege care așteaptă de ani buni de zile soluționarea și aprobarea lor, legi vitale pentru noi toți, dar care, sub rafalele OUG-urilor, rămân într-o continuă carantină politică și parlamentară.