Găvrilă Ghilea

„Ori e lege, ori tocmeală!”

Nu mică mi-a fost mirarea să constat, în cursul unei documentări pe care am efectuat-o în ultimele săptămâni ale anului trecut, în vederea inițierii unui proiect de modificare legislativă a Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, că unele termene imperative privind deliberarea comisiilor de constatare a pagubelor produse de exemplarele de faună de interes cinegetic și de plată efectivă a acestora sunt ignorate tocmai de autoritățile competente chemate să le respecte și să le aplice.

Astfel, de la tribuna Camerei Deputaților am adresat o întrebare ministrului apelor și pădurilor pe marginea modului de îndeplinire a obligațiilor impuse de Legea nr. 407/2006, în care, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, în situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor produse de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 a legii, este obligat să suporte despăgubirile din bugetul aprobat cu această destinație.

În răspunsul primit eram informat, sub semnătura fostului ministru de resort, Adriana Doina Pană, că „la nivelul instituției sunt înregistrate un număr de 84 de decizii de plată a despăgubirilor, dintre care o cerere este în curs de soluționare, iar celelalte au fost restituite structurilor emitente, gărzi forestiere pentru revizuire”.

O asemenea stare de lucruri era însă de neacceptat, atâta vreme cât pentru evaluarea pagubelor prevăzute de Legea nr. 407/2006 emiterea deciziei comisiei de constatare trebuia realizată în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de persoana păgubită la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba.

De asemenea, în conformitate cu același act normativ, plățile către beneficiarii despăgubirilor ar fi trebuit efectuate în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare, această celeritate devoalând, practic, preocuparea legiuitorului de a limita prejudiciile suferite de proprietari prin atacarea culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice de speciile de interes cinegetic.

Chiar dacă sancțiunile contravenționale prevăzute de această lege pentru nerespectarea termenelor imperative sunt deosebit de modice, în prezent, în comparație cu valoarea prejudiciilor reclamate de proprietari, sunt convins că ignorarea acestora a ținut mai degrabă de managementul instituțional practicat la vârful Ministerului Apelor și Pădurilor.

Am ajuns la această concluzie după ce, în răspunsul la o întrebare similară adresată, de această dată, Ministerului Mediului, mi se comunica, sub semnătura ministrului Grațiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru, că „în anul 2017 a fost plătită din bugetul Ministerului Mediului suma de 1.987.730,61 de lei cu titlu de despăgubiri pentru pagubele produse asupra culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice de speciile de interes cinegetic prevăzute în anexa nr. 2 din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare”.