Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iunie 2018
other · respins
Mihăiță Găină
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Orice asalt asupra PSD ne face și mai puternici!”
Observ cum asupra PSD s-a accentuat, în ultimele luni, asaltul. Pentru noi, social-democrații cu vechime, aceste atacuri repetate nu reprezintă nimic nou, indiferent de gravitatea și de numărul foarte mare de lovituri sub centură aplicate partidului și conducerii sale. Istoria noastră demonstrează fără echivoc că de fiecare dată când s-a intensificat și s-a concertat lupta asiduă împotriva PSD am ieșit mereu mai puternici. Tocmai din acest motiv am făcut în orice ocazie față tuturor provocărilor. Consider că același lucru se va întâmpla și acum. Și, pentru că ce e val ca valul trece, deja oricine vede că profețiile privind așa-zisa hemoragie a PSD s-au dovedit doar niște simple speculații voit răutăcioase.
Se încearcă prin orice mijloace să fim distrași de la exercitarea actului de guvernare. Se încearcă ca toate măsurile viabile pentru toți românii cuprinse în programul nostru de guvernare să nu fie puse în aplicare și să se blocheze progresul și dezvoltarea României. Și, mai concret, se încearcă reimpunerea anormalității, prin presiunile statului paralel, prin vectorii săi de propagare.
Însă, în loc să ne slăbească, asemenea presiuni reconfirmă că PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid politic din România. Și nu doar pentru că mereu am luat cel mai mare număr de voturi de la românii mulțumiți de politicile noastre care au ridicat nivelul de trai, ci și pentru că PSD iese mereu întărit din încercările la care este supus. Niciodată nu ne-am abătut de la parcursul implementării politicii cetățeanului și chiar am reușit să facem și mai multe lucruri bune într-un timp și mai scurt, pentru că nu ne-am lăsat atrași în capcanele demagogiei ieftine, pe care am întâmpinat-o strict cu dovezi palpabile, dovezi de care adversarii noștri nu dispun. Singurele lor arme rămân alegațiile de orice fel, calomniile și delațiunile, de care nici justiția nu mai vrea să audă.
Și totuși aceste asalturi susținute vor continua, fiind țintite să împiedice tocmai schimbarea în bine a societății!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.