Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other · Trimis la votul final
Dan Ștefan Motreanu
Intervenții pe procedură 64–65
Discurs
„OUG nr. 13/2010 – un act normativ pentru imaginea Guvernului”
În urmă cu trei săptămâni, acuzam Guvernul Boc de furt intelectual. Acuzam preluarea, la începutul lunii februarie 2010, din programul PNL din toamna anului 2008, a unei măsuri care prevedea facilități fiscale pentru firmele care angajează șomeri. De fapt, principala acuzație se referea la faptul că propunerea PNL nu a fost pusă în aplicare la începutul guvernării echipei Boc I, în 2009. Nu ar fi contat că PD-L și-a însușit integral paternitatea, conta că o măsură, extrem de utilă pentru societate, prindea viață. Pe 9 februarie am salutat decizia Executivului de a pune în aplicare măsura propusă inițial de PNL.
Astăzi, 2 martie, trebuie să îmi fac _mea culpa_ și să recunosc ca am acuzat gratuit de furt Guvernul Boc. Nu a furat nimic. Măsura anticriză luată de Guvern nu are legătură cu ceea ce intenționa PNL să facă în situația în care ar fi fost la guvernare. Mai mult, măsura luată de Emil Boc & Co. prin Ordonanța de urgență nr. 13/2010 este una clasică, de imagine, este una de ochii lumii.
Acum trei săptămâni, când salutam intențiile Guvernului, chiar dacă veneau în ceasul al 14-lea, am avut unele temeri. Permiteți-mi să mă autocitez: „Întrebat pentru ce perioadă se vor aplica aceste măsuri, premierul Emil Boc a dat un răspuns imprecis: «Vom discuta acest lucru în Guvern după analiza de impact pe care o vom face, însă principiul este același.»” Această afirmație mă face să cred că totuși nu există un plan de lucru bine stabilit și nici măcar un draft al proiectului. Dacă ar fi existat, atunci premierul ar fi trebuit să dea un răspuns precis privind termenul de aplicare. Aceste ultime două elemente mă fac să cred că, până la proba contrarie, totul nu este altceva decât un joc de imagine care trebuia ieri să estompeze informațiile date de Institutul Național de Statistică privind cei 31.000 de noi șomeri înregistrați în luna ianuarie 2010.
Temerile mi s-au confirmat. OUG nr. 13/2010 este un act normativ care nu va fi de un real folos nici pentru șomeri și nici pentru angajatori. În primul rând, pentru că facilitățile fiscale – scutirea de CAS, plata fondului de șomaj – sunt prevăzute doar pentru șase luni și sunt condiționate de menținerea în activitate cel puțin 12 luni a șomerului angajat. Perioada de scutire de șomaj este foarte mică, iar menținerea șomerului 12 luni reprezintă o condiție imperativă, dar fără suport economic. Ce va face un angajator în situația în care constată că șomerul angajat nu corespunde postului, funcției sau nu produce nimic. Îl va menține în serviciu, cu riscul de a avea pierderi? Nu! Angajatorul nu va risca așa ceva. Și, în acest caz, fie va tria la sânge posibilii solicitanți de serviciu, fie nu va angaja șomeri, pentru că ordonanța îl obligă să plătească retroactiv CAS, dacă îl concediază înainte de termenul de 12 luni pe șomerul angajat.
Dacă ordonanța ar fi permis angajatorului să renunțe indiferent când la angajat, în situația în care acesta nu corespunde cerințelor postului, și i-ar fi permis să angajeze un alt șomer pentru a beneficia de facilitatea fiscală inițială, poate, poate, ar fi fost ceva în plus, dar autorii ordonanței nu s-au gândit la așa ceva. De asemenea, ordonanța nu prevede acordarea vreunei facilități fiscale pentru angajatorii care încadrează șomeri cu care a mai avut raporturi de muncă în ultimele șase luni. Este o măsură aberantă și chiar împotriva unor prevederi din diferite contracte colective de muncă, din diferite ramuri, care prevăd că, în situația în care un angajator care a operat restructurări și în termen de 9 luni de zile face angajări, trebuie să acorde prioritate angajaților concediați, dacă aceștia nu și-au găsit alt loc de muncă. De asemenea, angajatorii care în perioada de 12 luni concediază alți salariați din motive care nu țin de persoana salariatului vor fi obligați să plătească CAS-urile de care au fost scutiți, o prevedere care cu siguranță îi va face pe angajatori să se gândească de două ori înainte de a angaja un șomer.