Dumitru Chiriță

„Pactul Ribbentrop-Molotov‚ în varianta modernă”

Într-o declarație mai veche arătam care este deviza politică a „tătucului” Băsescu, inspirată din celebra maximă atribuită lui Ludovic al XV-lea, „După mine, potopul”. Remarc faptul că în timpul scurs „marele cârmaci” nu numai că nu a reușit să îndrepte corabia națională spre ape mai liniștite, ci, dimpotrivă, „face totul” ca ea să eșueze.

În furia sa distrugătoare, regimul Băsescu-Boc nu s-a limitat la tăieri de pensii, salarii, la închideri de spitale și școli. După ce le-a distrus românilor prezentul, marele gânditor de la Cotroceni și-a zis că totuși poporul român și-ar putea reveni din prăpastia în care l-a aruncat. Pentru a le refuza și posibilitatea de a spera în ziua de mâine, Boc și Băsescu au găsit soluția „genială” – să amaneteze și viitorul românilor. Acest lucru a fost realizat prin împrumuturi masive, de ordinul zecilor de miliarde de euro, contractate nu pentru investiții (care ar fi putut, eventual, ajuta la rambursarea creditelor), ci pentru plata obligațiilor curente, o mare parte ajungând la clientela „portocalie”, prin intermediul achizițiilor publice cu „dedicație”.

Bătându-se cu pumnul în piept că „nu sunt bani”, Băsescu și Boc au „uitat” de miliardele de euro puse la dispoziția României, cu titlu gratuit, de către Uniunea Europeană. Rata de absorbție a acestor fonduri este catastrofală, iar lucrurile nu se vor ameliora în viitor, deoarece Bruxelles-ul, exasperat de incapacitatea României, va redistribui fondurile atât de necesare în această perioadă de criză altor state, capabile să le cheltuiască.

Este evident că alianța aflată la putere preferă să se împrumute de la FMI și Banca Mondială pe dobânzi mari, decât să întocmească proiecte viabile pentru atragerea fondurilor nerambursabile, aceasta și pentru că banii veniți de la FMI, Banca Mondială și de la bugetul de stat sunt mai ușor de fraudat decât cei acordați în mod gratuit de UE.

În voința sa de a distruge și viitorul copiilor și nepoților noștri, „marinarul” Băsescu a mai făcut un pas, odată cu aderarea (promisă) la noul acord interguvernamental promovat de cuplul „Merkozy”. Nu vreau să discut aici despre utilitatea acestei adeziuni pentru România. Sunt persoane mult mai calificate care o pot face, însă, ca orice cetățean, nu pot să nu îmi pun câteva întrebări despre ce înseamnă concret acest nou tratat, faptul că acest Pact de stabilitate economică propus de „cuplul franco-german” a fost mai degrabă impus de către marele cârmaci, fără ca noi să fim consultați.

Deși aceste reguli se adresau în principal statelor din zona euro, frica de o Uniune în două sau chiar trei viteze le-a „obligat” pe celelalte state membre, 25 la număr, cu excepția notabilă a Regatului Unit și a Cehiei, să anunțe participarea lor la acest nou act european.

Consider că asemenea documente pot fi adoptate doar în măsura în care există o dezbatere reală între sindicate, patronate, Camera de Comerț, precum și alte instituții care sunt preocupate de economia țării și să reliefeze avantajele pe care le-ar avea România, în acest sens.