Filip Georgescu

Pădurea reprezintă un factor de echilibru de neînlocuit în cadrul biosferei. De existența pădurii este strâns legată dezvoltarea societății omenești, dar tot atât de adevărată este și alternativa că despăduririle au contribuit în mare măsură la decăderea și dispariția unor popoare și civilizații. Un singur fapt, din multe altele, este în măsură să pună în lumină rolul imens pe care pădurea îl joacă în viața omenirii. Astăzi, într-o lume superindustrializată, dar mai ales superpoluată, pădurile de pe Terra absorb o treime din emisiile de dioxid de carbon.

Înțelegând pe deplin importanța capitală pe care fondul forestier o are astăzi în dezvoltarea fiecărei țări, dar mai ales în viitor, când modificările climatice se vor accentua, iar solul își va reduce o bună parte din actualul potențial, Organizația Națiunilor Unite a declarat anul 2011 An Internațional al Pădurilor, sub generosul dicton „Păduri pentru oameni”. Acum, când un asemenea eveniment de excepție se apropie de sfârșit, îngăduiți-mi o succintă privire asupra desfășurării sale pe teritoriul țării noastre.

Cu tot cataclismul care s-a abătut în ultimii 20 de ani asupra silviculturii noastre, dispunem încă de 6,4 milioane de hectare fond forestier, ceea ce înseamnă că fiecărui român îi revin 0,3 hectare de pădure, suprafață extrem de redusă în comparație cu țările nordice, unde suprafața este de 6–10 ori mai mare – în Suedia, 3 hectare pentru fiecare locuitor, în Norvegia, 2 hectare, în Finlanda, 4 hectare. Raportul dintre om și pădure din țara noastră s-a diminuat mult în ultimul secol, când fondul forestier a fost supus unui jaf sălbatic. Despăduririle iraționale din perioada interbelică au reînviat după 1990, când pădurile au fost ciopârțite prin retrocedări abuzive, la adăpostul unei legi criminale promovate de PNȚCD și prin defrișări ilegale săvârșite de o mafie a lemnului, care acționează și astăzi nestingherită. Potrivit unor rapoarte internaționale, până în 2006, în România, au fost tăiate „la ras”, în mod nepermis, păduri de pe 100.000 de hectare, iar fondul forestier de pe alte 350.000 de hectare a fost sacrificat fără a se asigura reîmpădurirea. Așa cum rezultă dintr-o analiză a Băncii Mondiale, prejudiciul înregistrat de țara noastră, în urma jafului din perioada 1990 – 2006, s-a ridicat la 1,5 miliarde de dolari.

În mod normal, autoritățile noastre ar fi trebuit să acționeze pentru ca cele 450.000 de hectare de pădure sacrificate până în 2006, precum și zecile de mii de hectare despădurite în ultimii cinci ani să fie regenerate. Mai mult, ar fi trebuit împădurite încă 700.000 de hectare calamitate de inundații și deșertificate din cauza secetei, care au fost scoase din circuitul agricol. Un asemenea program de regenerare a fondului forestier era cu atât mai necesar cu cât ponderea pădurilor în suprafața României (27%) este inferioară mediei europene (32%).

Ce se constată însă în realitate? Toate guvernările din ultimele două decenii au continuat să exploateze masiv pădurile, tăierile ajungând în prezent la 17 milioane metri cubi lemn. Extrem de mari sunt însă tăierile ilegale. Cât despre împăduriri, acestea au fost mai mult decât modeste. În perioada 2007–2011 s-au împădurit, în medie, anual, cam 14-15 mii de hectare, în care 40% pe seama regenerărilor naturale. Amintim că Finlanda împădurește anual 140.000 de hectare, iar Suedia și Norvegia câte 130.000 de hectare. Suprafețele atât de reduse care s-au împădurit în țara noastră își găsesc explicația în lipsa fondurilor bănești, care în 2009 au fost reduse cu o treime. Actualii guvernanți n-au înțeles un adevăr elementar, acela că ceea ce tăiem astăzi, nu se reface decât într-un sfert de secol. Tot din lipsa banilor a fost abandonată acțiunea de creare a perdelelor forestiere în zonele de câmpie, o altă mare eroare, care se va repercuta dureros asupra producției agricole din 2012, compromisă în mare măsură de seceta excesivă din această toamnă.