Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2013
Informare · informare
Valeriu Ștefan Zgonea
Informare privind revenirea domnului deputat Cezar Cioată în Grupul parlamentar al PP-DD
Discurs
Păi am zis să nu mai țip, că dacă țip, după aceea zic că ridic tonul.
Personalul participant la operațiuni în afara teritoriului național va avea dotarea tehnică și armamentul necesar îndeplinirii misiunilor specifice fiecărei zone și teatru de operații. Fondurile financiare necesare participării României la aceste misiuni sunt asigurate din bugetele alocate Ministerului Apărării Naționale și MAI pentru anul 2013.
Pentru conformitate, președintele statului român, domnul Traian Băsescu, Președintele României.
În anexele nr. 1 și 2 sunt prezentate Forțele Ministerului Afacerilor Interne și Forțele Armatei Române care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român pe anul 2013.
3. A doua informare, conform regulamentului, pe care trebuie s-o prezint, din partea președintelui statului român, referitoare la aprobarea propunerilor prim-ministrului cu privire la continuarea desfășurării operațiilor de transport multimodal pe teritoriul României al resurselor materiale și umane aparținând Guvernului Statelor Unite ale Americii, dinspre și către Afganistan, în sprijinul operației NATO International Security Assistance Force și al operației de coaliție Enduring Freedom, în anul 2013.
Dați-mi voie să vă citesc informarea din partea președintelui statului român. Statele Unite ale Americii, în baza Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, au solicitat României permisiunea pentru continuarea desfășurării operațiilor de transport multimodal pe teritoriul României al resurselor materiale și umane aparținând Guvernului SUA, dinspre și către Afganistan, în sprijinul operației NATO Security Assistance Force și al operațiunii de coaliție Enduring Freedom, scuzați-mă, în anul 2013.
În sprijinul acestor misiuni, partenerul american a cerut permisiunea de dislocare și operare temporară pe Aeroportul Internațional „Mihai Kogălniceanu” a 8 nave de transport C-17 și maximum 500 de militari.
Cererile SUA vizează continuarea utilizării în anul 2013 a Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” – Constanța, a Portului maritim Constanța, precum și a infrastructurii rutiere și feroviare din zona „Mihail Kogălniceanu” – Constanța.
În temeiul și în dispozițiile Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea și desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile prim-ministrului Guvernului României referitoare la solicitările părții americane.
Condițiile concrete privind sprijinul operațiilor militare menționate, precum și detalierea sprijinului pe care Ministerul Apărării Naționale îl poate duce la dispoziția părților americane vor face obiectul unor înțelegeri tehnice.
Sprijinul acordat părții americane de către agenții economici civili care operează pe teritoriul României va face, în continuare, obiectul contractelor încheiate direct între furnizor și beneficiar, potrivit prevederilor legale în vigoare.