Neculai Rățoi

„«Paiul și bârna» sau «Somnul rațiunii naște monștri»”

Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat sâmbăta trecută la Pitești, în cadrul ședinței de constituire a Comisiei de justiție, drepturi cetățenești și relații externe a PDL, că Victor Ponta este „un procuror ratat”, „un om care a eșuat pe malul stalinist al României”, adăugând și că „oameni corupți ca Victor Ponta nu au ce căuta în sistemul de justiție”. N-a specificat însă neeleganta persoană și de ce îl cadorisește pe domnul Ponta, marcant lider al opoziției democrate, cu aceste etichete...

De remarcat este doar că, atunci când singurul candidat la președinția comisiei este controversatul senator PDL Mircea Andrei, e mai mult decât evident la ce fel de justiție se referea specialista în mânărit voturile deputaților și viitorul pensionarilor... În accepțiunea băsiștilor, fie ei încă portocalii sau viitori verzi necopți, cum ar zice românii, cu alte cuvinte..., tot ce nu se încadrează în execrabilele lor standarde – fie administrative, fie pe tărâmul politicii ori în domeniul justiției – reprezintă niște ratări. Tot ce nu are portocaliul „sigiliu al calității”, oricine a ajuns prin muncă personală și asiduă și n-a fost pus de vreun băsist pe poziții sociale sau economice importante e un ratat! Noroc că pe la concursurile de miss se face și școlarizarea pentru șefia Camerei Deputaților, că altfel... Și sunt atât de convinși de ce spun, încât nici măcar nu le-ar trece prin cap, pentru o fracțiune de secundă, ca semn de normalitate mintală carteziană, faptul că ar putea greși în aprecierile lor față de cei pe care-i spurcă mai rău decât la ușa cortului...

În paranteză fie spus, credem din ce în ce mai tare că acest fapt e o consecință a precarității educației din cei șapte ani de-acasă și a anturajului, care a culminat cu prezențele din secta băsistă. Culmea este că însuși Zeus cel portocaliu da’ verde-n perspectivă a arătat că acolo unde scuipă azi, mâine poate să pupe, fiind el însuși inventatorul „metodei reevaluării”: dacă îi este de folos, un fost declarat „șef al mafiei personale” poate deveni oricând un ministru minunat, șef de partid, chiar dacă numărul partizanilor săi le permite acestora să stea cu toții într-o garsonieră și să nu-și ia unii altora vopseaua...

Se observă însă că este valabilă și reciproca: nu își aduce aminte cineva ca, atunci când portocaliul „moț” de la Cotroceni era-n culmea satisfacției văzându-și împlinită pohta ce-a „pohtit”, să fi îndrăznit doamna palmatoare de voturi să-l eticheteze în vreun fel pe Ponta, deși și-atunci liderul PSD-ist era tot parlamentar, renunțase mai demult la meseria de procuror, avea și-atunci opinii contondente despre vedeniile juridice portocalii... Cum a trecut PSD-ul în opoziție, cum gata!, tot ce-i PSD-ist e rău, e de groază, doar ce-i băsist e la superlativ! Încă o dată se dovedește că înțelepciunea populară este perenă: în loc să aibă grijă de bârna cât sequoia din ochiul său, căci mari, multe și în continuă creștere sunt păcatele Coaliției de guvernământ, al cărei cap de hidră, ca-n povești, e PDL-ul, șefa Camerei Deputaților caută paie-n ochii adversarilor politici... „...Justiția își face propria ei curățenie în interior”, a mai declarat Anastase. Se pare că doamna Anastase are și dânsa un dicționar portocaliu, care denaturează, ca de obicei, sensul cuvintelor limbii neaoșe, române, atât de dragă bădiei Mihai... Altfel, nu este de înțeles de ce tot ceea ce se întâmplă în justiția română (de care e atât de nemulțumită o Europă-ntreagă!) este văzut ca fiind... curățenie! Ce fel de curățenie? Se curăță justiția română de ea însăși? Că a început cam de multișor ca tot ce e portocaliu să fie, prin definiție, just, corect, legal, frumos, deștept, cuminte, lins de vacă-n cap și alte asemenea, iar tot ce nu-i portocaliu e câh, pute, e bun de respins, de amenințat, de băgat în pușcărie, de tras la răspundere... Asta este justiția care se curăță, în viziunea doamnei Anastase? Câtă dreptate avea poetul național, când a pus în gura Luceafărului vorbele: „Dară pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodată!”... Căci aceasta e calea pierzaniei sufletului ca individ și ca neam și ca țară! E calea pe care o astfel de justiție împarte poporul în două „taberi large”: pauperii și pușcăriașii, unicul criteriu fiind acela că primii se mulțumesc cu o amărâtă de pungă o dată la patru ani, iar cei din urmă vor democrație autentică, libertate, egalitate de șanse, fraternitate și dreptate pentru întreaga națiune română...