Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2015
other
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
„Până și intențiile politice bune fac viața cetățenilor un iad, atunci când sunt gestionate de un guvern incompetent!”
Asistăm zilele acestea la o dezordine fără precedent în sistemul sanitar, generată de introducerea nepregătită corespunzător a cardurilor de sănătate. Pacienții, chinuiți de boală sunt, cu inconștiență și cinism, chinuiți și de un sistem al cărui rol social este acela de a vindeca boli, nu acela de a agrava boli, cum se întâmplă acum! Oamenii n-au intrat în posesia cardurilor, iar atunci când le dețin, acestea nu pot fi activate! Medicii sunt obligați să-și folosească timpul profesional prețios pentru activități funcționărești.
Este necesar cardul de sănătate? Bineînțeles că da! Dar implementarea acestei măsuri poartă marca PSD, iar lipsa de competență a Guvernului a condus la rezultatul pe care o țară întreagă îl poate vedea!
Abia s-au stins ecourile unui adevărat tzunami provocat de ANAF, care, declarând că dorește să combată evaziunea fiscală, s-a pornit parcă să distrugă micile afaceri, aplicând amenzi aberante pentru abateri minore sau inventate, închizând unități comerciale, ca și când o țară poate funcționa fără companii...
Este necesară combaterea evaziunii fiscale? Bineînțeles că da! Dar abordarea neprofesională și conflictuală a unui guvern de diletanți a condus la ceea ce cu toții am văzut: haos, proteste violente ale agenților economici și clienților... A fost nevoie de intervenția opoziției, a președintelui și de presiune publică pentru a se produce o anumită corectare a situației.
Suntem acum la debutul analizei Codului fiscal și a celui de procedură fiscală propus de PSD, în Camera Deputaților, Cameră decizională.
Era necesar un Cod fiscal care să propună o relaxare fiscală? Bineînțeles că da! Dar nu oricum, oriunde și fără interes pentru dezvoltarea reală și sustenabilă a României... Și nu alergând la pizzeria care tocmai ne-a livrat pizza la domiciliu, să-i dăm un bacșiș fiscalizat (!) unui distribuitor amabil, așa cum ne-a sfătuit să facem „profesionistul” ministru al finanțelor, făcându-se de râsul lumii pe el și Guvernul din care face parte!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.