Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Clement Negruț
Discurs
„Paranoia mediatică non-stop”
De departe cel mai ahtiat lider politic actual după imagine, cu orice preț și cu orice prilej, este duplicitarul premier Ponta, care oficial este președinte al socialiștilor români, dar recunoaște uluitor că a votat cu liberalii, el nefiind de fapt nici una, nici alta. În timp ce acuză cu infatuare adriannăstăsească slaba consiliere de care ar beneficia adversarii săi, micimea sa, fără să stea prea mult pe gânduri, se lasă ademenit de propriii consilieri de imagine să se deplaseze tocmai în Danemarca, la Eurovision, ca să admire de aproape „femeia cu barbă” și să nu rateze ocazia de a i se mediatiza în exces ridicola postură, în timp ce țara, pe care zice că o guvernează, se afla sub ape.
Și, cum insistă cu obstinație să nu rateze nicio ocazie de a fi penibil, vorba aceea, _perseverare diabolicum_ , nu și-a putut reprima infantilismul nici de Ziua copilului. Cu ajutorul altui imberb care nu se deosebea cu nimic, nici chiar fizic, de puștii de clasa a patra, Eugen Pricopie, „sinistrul educației”, s-au dat amândoi în stambă, copilărindu-se, dacă mai era
nevoie, simulând, cu multă autenticitate, o ședință de guvern în care măsurile înțelepte pentru țară erau luate de puștii aduși de ziua lor la Palatul Victoria. Dacă l-ar lua cineva în serios, l-ar întreba: Ce ai făcut dumneata, domnule premier, în cei doi ani de guvernare pentru mărirea jenantei alocații pentru copii, de numai 42 de lei, în timp ce alocația pentru un câine comunitar este de 250 de lei?
Dar cum nu îl ia nimeni cu adevărat în serios, nici măcar baronii care își dau coate și schimbă priviri complice pe la spate, îl lasă toți în pace și așteaptă noi prilejuri de a-i gâdila glanda megalomană ca să nu aibă timp să observe cum umblă ei, domnii baroni, cu mâinile până la coate în bugetele administrațiilor locale, cum jonglează ei cu contractele de lucrări publice și cu evaluarea prejudiciilor cauzate de inundații ca să-și mai tragă profituri grase și din nenorocirea sinistraților. Iar domʼ premier își planifică meticulos, până la epuizare, viitoarele apariții la televizor, ca să spună națiunii ce mult lucrează el pentru bunăstarea noastră generală. Poate ar trebui să le sugerăm organizatorilor festivalului filmului TIFF de la Cluj și UNITER-ului să-i decerneze și lui vreun premiu pentru bogata sa operă televizată. Pentru că de guvernare, de problemele agriculturii, ale economiei în general, nu prea mai are timp să se preocupe, fiind foarte ocupat cu rondul cotidian și nocturn al televiziunilor.
Așadar, vizionare plăcută până ce veți afla tot de acolo, de la televizor, că premierul a fost devorat într-o zi de propriii baroni, în dulcele lor stil pesedist!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.