Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 septembrie 2010
other
Eugen Nicolicea
Alegerea vicepreședinților, chestorilor și secretarilor Camerei Deputaților
Discurs
Părerea doamnei Aura este părerea doamnei Aura, poate fi chiar genială, dar obligatorie este doar Decizia Curții Constituționale care permite constituirea grupului. De asemenea, vă anunț că acest grup a fost constituit de mult timp. A fost anunțat și la sesiunea trecută, pe data de 1 februarie.
Între timp, am solicitat, dacă are cineva vreun comentariu sau vreo obiecție de făcut, să o facă, să indice care articol interzice, n-a făcut nimeni așa ceva și, în plus, dacă tot e vorba să respectăm regulamentul, rog liderii de grup parlamentar de la PSD și PNL să anunțe, conform art. 14, orice modificări care survin pe parcursul mandatului, și anume, fără sfială, Grupul parlamentar al PSD să spună că are cu 20 de deputați mai puțin, adică 95, în loc de 115 sau 116, și Grupul parlamentar al PNL că are doar 53 de deputați.
Dacă e să respectăm Regulamentul Camerei Deputaților, hai să-l respectăm, deci liderii grupurilor parlamentare să-și facă datoria.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.