Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Mircea Grosaru
Discurs
„Parlamentul, legile, democrația”
Dacă ne întrebăm cât de multe legi am adoptat în acest mandat și cât de importante au fost, fiind la jumătatea lui, circa, putem răspunde fără nicio clipă de gândire că foarte multe și foarte importante.
Dacă ne gândim la modalitatea în care acestea au fost adoptate, cu siguranță că vom răspunde că, în marea lor majoritate, legile importante s-au adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului.
Dacă ne gândim însă la oportunitatea lor, desigur că părerile sunt împărțite pentru motivul că unele dintre ele au afectat direct pensiile, salariile și veniturile, în general, au dus la o scădere a calității vieții în România și la multe alte măsuri cu care nu prea ne putem lăuda în Europa.
Dacă ne gândim la diferența dintre România și alte state ale Europei, putem spune și lucruri bune, dar și altele mai puțin plăcute nouă.
Nu trebuie să ne justificăm pentru că motive se pot găsi și de o parte și de alta, așa că ar fi bine să ne gândim la o abordare nouă a vieții românilor care, după revoluția din 1989, a avut o evoluție mai mult decât importantă, în sensul că a parcurs momente bune, de creștere a calității acesteia, până la momente mai puțin bune de descreștere, ceea ce astăzi numim „criză”, pentru ca apoi să o numim „ieșire din criză”, atunci când indicatorii economici vor arăta altceva.
Toate acestea se pot comenta ca fiind abordări politicianiste, fără conținut, pentru că ceea ce îi interesează pe cetățenii ce trăiesc în România este calitatea vieții, iar aceasta a scăzut destul de mult la nivel general.
Uităm să gândim însă la un alt nivel, și anume la cel al creșterii încrederii oamenilor în libertatea de exprimare, în libertatea și oportunitățile de a putea studia ceea ce își dorește fiecare și de a-și alege meseria potrivită.
Uităm să gândim la cine judecă ce s-a realizat sau nu în țara noastră, pentru că cetățenii niciodată nu vor fi mulțumiți și vor dori mai multe de la stat, iar cu toții vor gândi prin prisma propriilor interese, a propriilor realizări, ceea ce va duce la o descreștere a interesului pentru adevărul global sau general.
Începe ieșirea din criză?
Eu cred că da!
*
## „Ziua Europei, ziua României”
În acest an, Ziua Europei este sărbătorită în toate țările Uniunii Europene, deci și în țara noastră, în egală măsură, ca o recunoaștere a faptului că Uniunea a însemnat pentru statele membre un acord de voință politică, în primul rând, de colaborare și cooperare în această zonă a lumii, un model pe care cu siguranță și l-ar dori și alte state.
Mă gândesc în primul rând la statele arabe care trec printr-o criză a sistemului politic, lucru care s-ar fi putut întâmpla și în Europa dacă proiectul gigant numit astăzi Uniunea Europeană nu ar fi venit să înlocuiască vechile sisteme politice care s-au dovedit a fi un eșec, mai ales în țările est-europene, printre care și România.