Culiță Tărâță

Parlamentul țării a aprobat, după dezbateri tensionate, bugetul de stat pe 2010. Este un buget de mare austeritate,

impus nu doar de rigorile actualei crize, dar și de situația economică jalnică în care România se zbate de două decenii. Dacă bugetul statului este unul care se chinuie să țină sărăcia în frâu și să n-o lase să explodeze-n stradă, alocațiile bugetare ale ministerelor nu sunt capabile nici măcar de așa ceva, lăsând larg deschisă poarta nemulțumirilor sociale.

Oprindu-mă asupra bugetului pe anul în curs al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, trebuie să spun, de la bun început, că el se înscrie în politica de ignorare totală a acestui sector vital al economiei, politică promovată în mod consecvent de toate guvernele care s-au perindat la cârma țării în ultimele două decenii. În acest an, agricultura beneficiază de 9,087 miliarde lei, respectiv 1,69% din PIB (față de 1,74% în 2009), din care 5,43 miliarde lei sunt asigurate din bugetul de stat, iar restul din resurse externe. Parlamentul a avizat bugetul agriculturii, după ce a impus o majorare de 2,1 miliarde lei pentru acest sector al economiei, amendament tonifiant, acceptat de Guvern, pentru acoperirea ajutoarelor de stat, dar care nu și-a găsit până acum sursa de finanțare.

Bugetul agriculturii pe 2010 este la fel de inconsistent ca și cel din anul trecut. De fapt, cheltuielile efective se rezumă la 3,36 miliarde lei, reprezentând 0,62% din PIB, restul reprezentând datorii din 2009. Astfel, 2 miliarde de lei din totalul cheltuielilor bugetare sunt destinate pentru ajutoarele de stat, dar 1,8 miliarde de lei sunt sume restante, pe care producătorii agricoli urmează să le încaseze pentru 2009. După cum preciza ministrul agriculturii, achitarea restanțelor pentru lunile septembrie și octombrie era prevăzută pentru prima jumătate a lunii februarie, iar restanțele pentru octombrie și noiembrie, inclusiv subvențiile datorate crescătorilor de animale, până la sfârșitul acestei luni.

Bugetul pe anul în curs sporește și mai mult nemulțumirea fermierilor, care se văd în situația de a nu mai putea să primească ajutoare de stat. Însuși ministrul agriculturii s-a plâns că bugetul de care dispune în acest an asigură puține resurse pentru înlocuirea resurselor de stat care, potrivit normelor europene, nu mai pot fi acordate începând din 2010. În asemenea condiții, ne întrebăm în mod firesc: mai există bani pentru a acorda măcar o parte dintre subvenții, pe baza finanțării interne? La o asemenea întrebare, ministrul agriculturii răspunde timid, anunțând că ministerul a inventariat toate formele de sprijin care au încetat, dar și posibilitățile care ar putea să le înlocuiască, precizând că există un proiect al unei legi-cadru pentru perioada următoare, capabil să pună la punct acest subiect.

Până în prezent au fost prenotificate la Bruxelles două astfel de forme de sprijin: una pentru bunăstarea animalelor și o alta de ajutor pentru patrimoniul genetic. Concomitent, este investigată posibilitatea acordării unui ajutor de urgență, de genul celui instituit în cazuri de criză. Sunt, desigur, măsuri salutare, fără însă un final prea optimist. Sprijinirea țăranilor de către stat constituie, în acest an, o bătălie care trebuie câștigată cu orice preț. A nu-i sprijini pe fermieri înseamnă să-i arunci în ghearele sărăciei absolute, iar agricultura, într-un colaps fără ieșire. Oricât de slab ar fi randamentul agriculturii noastre astăzi, recoltele sale împing, an de an, PIB-ul în sus cu 6–10 procente. Ca atare, ar fi o crimă ca micii producători agricoli să nu fie ajutați nici măcar cu 1% din produsul intern brut.