Ioan Balan

„Parteneriatul public-privat trebuie să devină funcțional” De peste douăzeci de ani ne luptăm pentru eficientizarea și creșterea performanței unor servicii publice sau sectoare în care statul s-a dovedit a fi nu tocmai cel mai bun furnizor. Abia anul care a trecut, prin consensul politic aproape unanim al Parlamentului României, a fost adoptată Legea nr. 178/2010, lege care reglementează raporturile dintre sectoarele public și privat.

Deși chiar la nivel european nu există o „rețetă” sau un cadru clar al formelor și domeniilor în care parteneriatul public-privat se poate manifesta, la nivelul țării noastre acest act normativ, abia aprobat, și-a găsit deja expresia în demararea construirii a șase noi spitale regionale de urgență la nivel național în municipiile Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș, Timișoara și București.

Premisele acestei prime colaborării dintre sectoarele public și privat sunt extrem de optimiste, în sensul că se estimează că numai după 2-3 ani aceste unități spitalicești vor intra pe profit, iar după alți 4-5 ani de funcționare, investițiile, de peste 200 de milioane de euro pentru fiecare spital, vor fi amortizate.

Dacă supunem comparației aceste proiecte cu sărăcia actuală a spitalelor românești, cu lipsa lor de dotare și veșnicele arierate către furnizorii de materiale sanitare și servicii, cred că putem afirma cu tărie că parteneriatul publicprivat trebuie extins și în alte domenii deficitare, acolo unde statul nu este în măsură să finanțeze și să susțină servicii publice de calitate și într-un mod eficient.

Din acest punct de vedere, România nu duce deloc lipsă de sectoare de activitate pe care statul nu le poate susține. Mă gândesc, în primul rând, la sectorul educației, de la nivelul creșelor și grădinițelor până la cel universitar.

Nu cred că este cineva care să poată contesta lipsa acută de creșe și grădinițe la orașe, precum și incapacitatea bugetelor universităților de a dota corespunzător laboratoarele în scopul cercetării aplicate.

De asemenea, unul dintre principalele beneficii pe care parteneriatul public-privat îl poate aduce este legat de cooperarea în domeniul infrastructurii de transport. România, în ciuda investițiilor derulate în ultimii douăzeci de ani, nu se poate bucura de o infrastructură modernă, rapidă, pentru transportul de mărfuri și eficientă din perspectiva costurilor economice.

Mai mult, poziționarea noastră geoeconomică, atât pe axa nord-sud, cât și sud-est a Europei, ar putea aduce avantaje de competitivitate uriașe pe toate componentele de transport: maritim, fluvial, feroviar și rutier. Niciuna dintre componentele mai sus menționate nu se autoexclud, ci ele se completează reciproc, creând premisele atragerii de noi investiții străine directe în România. România poate deveni placa turnantă a investițiilor europene, care țintesc să fructifice propriile produse pe piețele Federației Ruse sau ale Orientului Mijlociu și Apropiat.