Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
other · respins
Ioan Moldovan
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Partidul Conservator apreciază faptul că membrii Comisiei Europene pornesc de la constatarea că România a făcut progrese”
Raportul MCV consemnează că România a făcut importanți pași înainte față de precedentele evaluări ale Comisiei. Este un raport echilibrat, care constată faptul că statul de drept din România este consolidat. Raportul pe justiție este un document încurajator pentru România, cu multe aspecte pozitive. Documentul confirmă faptul că suntem pe direcția bună, că instituțiile statului de drept funcționează.
Așadar, apreciem faptul că membrii Comisiei pornesc de la constatarea că România a făcut progrese în multe domenii, fapt care ne face să fim în continuare optimiști în privința continuării reformelor începute de guvernarea USL. Apreciem și faptul că membrii Comisiei au considerat că „atmosfera este mai calmă din punct de vedere politic în ultimii ani”, ceea ce arată clar că guvernarea USL, în ciuda șicanelor venite din partea opoziției și a președintelui, reușește să asigure stabilitatea politică, una dintre condițiile esențiale ale unui stat de drept.
În privința criticii făcute Parlamentului privind modificările la Codul penal, experții Partidului Conservator lucrează deja la găsirea celei mai bune formule pe care să o prezinte colegilor de coaliție, astfel încât să înlăturăm orice îndoială asupra bunelor intenții ale parlamentarilor. Așteptăm, totodată, și varianta Ministerului Justiției, care trebuie să prezinte un proiect în acord cu toate aspectele sesizate de Curte.
Astfel, sunt remarcate de către Comisia Europeană progresele instituțiilor din România, inclusiv ale Guvernului, care a reușit să întărească resursele alocate instituțiilor direct competente în combaterea corupției (ANI, ÎCCJ, DNA). Totodată, Guvernul României a sprijinit, de asemenea, prin măsuri de ordin bugetar, și în domeniul resurselor umane procesul de pregătire a intrării în vigoare a noilor coduri. Trebuie știut faptul că au existat eforturi ale Executivului pe mai multe zone în lupta anticorupție: în zona ANAF, a Ministerului Educației, a Ministerului Sănătății și a Ministerului Justiției.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.