Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Ioan Moldovan
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Partidul Conservator susține Guvernul în dublarea alocațiilor pentru copiii din familii sărace”
Astfel, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, a anunțat mai multe măsuri consistente de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Guvernul a aprobat mărirea, de la 1 noiembrie, a alocației pentru 500.000 de copii din familii sărace (în care fiecare membru are sub 530 de lei net pe lună). Această creștere va fi cu câte 42 de lei pentru fiecare copil.
Totodată, în aceeași ședință de guvern a fost aprobată aplicarea unui tratament egal pentru toți copiii aflați în sistemul special de protecție. Așadar, copiii care se află în plasament și care primesc 97 de lei de la 1 noiembrie vor primi 440 de lei, cât primesc copiii aflați în grija asistenților maternali. Este vorba despre 20.000 de copii. Tot prin hotărâre de guvern, de la 1 decembrie 2014, se va dubla alocația de hrană zilnică pentru 60.000 de copii aflați în sistemul de protecție specială.
De asemenea, de la 1 ianuarie 2015 se va dubla alocația de hrană zilnică, de la 8 la 16 lei, pentru aproximativ 43.000 de persoane adulte cu dizabilități sau care se află în centrele de îngrijire. Închei prin a spune că Partidul Conservator se regăsește prin valori precum: familia, credința, identitatea națională, tradițiile românești. Astfel, toate aceste valori menționate mai sus au fost și vor fi promovate prin politici coerente pentru societatea românească de către actuala putere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.