Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Florin Alexandru Alexe
Discurs
Partidul Național Liberal are drept unică prioritate guvernarea României pentru a răspunde așteptărilor oamenilor, așa cum s-a declarat și după cum s-a demonstrat în repetate rânduri. PNL a ajuns să contribuie major la actul de guvernare, alături de PSD și PC, datorită încrederii acordate de către populația României. Rezultatele echipei guvernamentale devin evidente prin prisma datelor care demonstrează că România este, în acest moment, un stat european al cărui trend economic este în plină cre _ș_ tere. Astfel, măsurile luate de Guvernul USL se dovedesc a fi cele corecte.
Conform datelor făcute publice de Eurostat la sfârșitul lunii septembrie, încrederea mediului de afaceri și a populației în economia României a afișat cea mai puternică creștere din ultimele 7 luni, datorită îmbunătățirii încrederii în sectorul serviciilor, industrie și în zona consumatorilor. Mai mult, estimările specialiștilor din domeniul financiar și economic, care semnalează o creștere economică de 2,5% pentru acest an, fac dovada că România se află pe calea cea bună din acest punct de vedere.
Datorită stabilității și predictibilității sectorului economic asigurat de măsurile introduse de către Guvernul USL, totalul de companii active din România a trecut pentru prima dată, la finalul lunii august, de 714.000 de firme, în creștere cu 2,7% față de 2012. Numărul mai mare de firme duce la o revenire a pieței muncii, angajatorii încheind cu 10% mai multe contracte de muncă prin comparație cu perioada similară din 2012. Economia României devine tot mai competitivă. Măsurile adoptate de guvernarea USL și strategiile ministerelor coordonate de PNL își dovedesc eficiența – în primele 7 luni ale anului 2013, industria a crescut cu 7,9%, iar exporturile cu 7,7%.
Prin starea reală a economiei românești, dovedită cu datele pozitive din care v-am prezentat acum doar o mică parte, demonstrăm că PNL este cu adevărat preocupat de buna guvernare. Gândirea strategică și competența fac diferența față de lipsa de soluții a guvernărilor anterioare. Drept urmare, trebuie să ne concentrăm în continuare eforturile în direcția bună.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.