Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Raluca Cristina Ispir
Discurs
Partidul Național Liberal continuă să-și respecte angajamentele asumate în fața cetățenilor. Încă din primele momente de la intrarea în echipa care guvernează România, reprezentanții PNL au făcut demersuri susținute pentru ca persoanele care au lucrat în condiții speciale în grupa I de muncă să-și recapete drepturile luate abuziv de Guvernul Boc. Drept urmare, la nivelul Legislativului, parlamentarii liberali au susținut necesitatea adoptării unui cadru legislativ pentru repunerea în drepturi a celor care se încadrează în această categorie.
Să nu uităm că, din cauza unei decizii absurde luate în 2010 de guvernarea PDL, oamenii care au muncit în condiții grele, în oțelării, combinate siderurgice, în industria chimică, în turnătorii de fontă, pe șantiere, nu au mai putut ieși la pensie anticipat. S-a creat astfel o situație de discriminare între persoanele pensionate până la 31 decembrie 2010, care au beneficiat de acest drept, și persoanele pensionate ulterior acestei date.
Parlamentarii liberali au insistat să intre pe ordinea de zi a Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților proiectul legislativ care să elimine inechitățile Legii nr. 263/2010, adoptată în mod iresponsabil de PDL.
Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a adoptat miercuri, 27 noiembrie 2013, un raport favorabil cu amendamente la Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care reglementează această situație. În conformitate cu aceste amendamente, la un stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă de șase ani, de exemplu, persoanele în cauză beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare de un an și 3 luni. La 35 de ani cotizați pentru această grupă de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare este de 12 ani.
De modificările aprobate astăzi vor beneficia peste 60.000 de persoane.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.