Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2015
other
Mircea Titus Dobre
Discurs
„Partidul Național Liberal este o cascadă de discursuri bombastice și populiste”
Moțiunea depusă de PNL cu privire la modificările din cadrul Ministerului Muncii m-a determinat să cred că această formațiune politică are nevoie de câțiva parlamentari PSD și de un ministru competent, să vină și să le explice textul unei ordonanțe de urgență.
Care este scopul și efectele acestei ordonanțe voi arăta și eu în cele ce urmează. Înainte de toate, trebuie să precizez că atât Inspecția Muncii, cât și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială nu se desființează _per se_ , ci aceste două instituții se vor comasa sub departamentul numit Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială. Totodată, personalul angajat al ambelor instituții își va păstra funcțiile, drepturile salariale și va fi păstrat regimul juridic al fiecărei categorii de personal.
În elaborarea acestei moțiuni simple PNL demonstrează, de asemenea, lacune de înțelegere a art. 6 din Constituția organizației internaționale a muncii nr. 81/1947 acuzând Guvernul de încălcarea acestui articol. Însă, așa cum și ministrul muncii a precizat, personalul Agenției este format din demnitar, secretar general, funcționari publici, funcționari publici cu statut special și personal contractual, ceea ce arată negru pe alb că articolul este riguros respectat.
La art. 7 al aceleiași Convenții se stipulează că inspectorii muncii vor fi recrutați numai pe baza calităților probate de către candidați, prevedere care, de asemenea, a fost respectată de Guvernul PSD în elaborarea acestei ordonanțe de urgență, dat fiind faptul că în subordinea Agenției Naționale pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială se va afla Centrul de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii.
Motivele care au stat la baza unificării celor două instituții sub o singură umbrelă au fost variate, dar cele mai stringente au venit din dorința de eficientizare a activităților de control asupra angajatorului și a angajatului, a sănătății și securității la locul de muncă.
Un alt factor important care a stat la baza acestei decizii este acela că s-au sesizat o serie de cazuri în care persoanele care beneficiau de asistență socială aveau și un loc de muncă pe teritoriul României sau în afara lui. Guvernul PSD își dorește nu doar stoparea acestor abuzuri, ci și prevenirea lor, iar cele două instituții reunite au capacitatea de a descoperi mult mai facil cazurile de acest gen.
Stimați membri ai PNL, este evident acum faptul că a trecut ceva timp de când majoritatea dintre voi ați mai mers în teritoriu să stați de vorbă cu primarii și restul cetățenilor din circumscripțiile dumneavoastră electorale. Dacă ați fi făcut-o, ați fi știut ceea ce eu și Guvernul Ponta știm deja: există cazuri de fraudă cu fondurile pentru asistență socială alocate de la bugetul de stat unor asociații care furnizează servicii sociale.