Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2017
other
Florica Cherecheș
Aprobarea completării ordinii de zi
Discurs
Partidul Național Liberal va vota împotriva respingerii acestui proiect, și nu pentru că a fost inițiat de un număr de membri ai PNL, printre care mă aflu și eu, ci pentru că observăm în jurul nostru că fenomenul violenței în școli sau în proximitatea acestora este încă destul de răspândit. Și această lege ar fi adus împreună o mulțime de măsuri care au menirea de a reduce acest fenomen.
Acest proiect prevede instituirea unor măsuri obligatorii la nivelul fiecărei școli, și anume existența unui plan de securitate, a mijloacelor de alertă și a împrejmuirii, pentru că sunt o mulțime de unități școlare în România care nu au un gard, deci oricine poate să intre oricând. Și acest proiect prevede obligativitatea unităților școlare de a realiza împrejmuirea într-un anumit interval de timp.
Apoi, prevede creșterea responsabilității unităților de poliție, în cooperare directă cu reprezentanții școlilor și ai liceelor, existența unui sistem de management al vizitatorilor, astfel încât să preîntâmpinăm anumite acte de violență comise de persoane din afara școlii, și nu să luăm măsuri după ce se va întâmpla un act de violență, Doamne ferește!
Apoi, prevede includerea activităților extracurriculare în planul de securitate, pentru că noi trebuie să asigurăm securitatea elevilor tot timpul când ei se află la școală, în timpul orelor de curs sau după acestea, când se întâmplă alte activități.
Și, sigur, era vorba și de introducerea purtării obligatorii a unui semn distinctiv, care poate să fie o insignă, o beretă, o eșarfă sau chiar și o uniformă, dar este important, pentru că acest lucru ar duce la o siguranță sporită, copilul ar putea
să fie imediat identificat, dacă nu se află în școală atunci când trebuie să fie în școală, pe lângă faptul că ar da și un sentiment de mândrie că aparține unei școli sau alteia.
Având în vedere toate aceste argumente și având în vedere că, din păcate, toate încercările de a reformula și de a amenda inițiativa noastră – am fost deschiși la amendamente – nu au dus la rezultatele pe care noi le-am anticipat, totuși vom vota împotriva respingerii.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.