Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
other · adoptat
Marioara Nistor
Propunerea legislativă pentru m
Discurs
„Partidul Poporului – Dan Diaconescu, adevărata opoziție!”
Alegerile europarlamentare din 25 mai se vor desfășura într-un context extrem de atipic pe scena politică românească. Mă refer la evoluțiile din ultima perioadă, extrem de bulversante pentru electorat, aflat în ipostaza de a nu mai cunoaște cu exactitate care este partidul care îl reprezintă cu adevărat, așa cum ar trebui, cu cinste, corectitudine și respect. În 25 mai vom asista, așadar, la un scrutin al adevărului pentru români, confruntați atât cu minciunile actualei coaliții de guvernare, măcinată de conflicte și înainte, și după ruperea de PNL, dar și cu lipsa unei opoziții reale, în care partidele președintelui Băsescu s-au scindat în defavoarea amândurora.
În acest context, trebuie spus răspicat că Partidul Poporului – Dan Diaconescu este singura formațiune politică consecventă din România, care, din 2012 și până acum, și-a respectat principiile, obiectivele și statutul de partid politic aflat în opoziție. De fapt și de drept, în acest moment, în România doar PP-DD mai face opoziție adevărată, așa cum au făcut parlamentarii noștri de la începutul acestui mandat, în ciuda numeroaselor încercări de rupere și dezbinare la care am fost supuși. Deși a ieșit de la guvernare, PNL continuă să voteze împreună cu puterea, UDMR nu a făcut opoziție nici când se afla în opoziție, iar PDL și PMP se macină reciproc, fără a avea o orientare clară în combaterea acțiunilor dezastruoase ale guvernării. În consecință, românii
trebuie să știe că doar PP-DD se află în opoziție și, totodată, îi reprezintă, în acest moment, pe cei care nu sunt de acord cu măsurile rapace ale actualului Guvern și cu batjocura acestuia la adresa populației.
Pe acest fond de neclarități și incoerențe de pe eșichierul politic românesc, alegerile europarlamentare sunt un test important pentru PP-DD, deoarece vor valida creșterea maturității noastre, dar și rezultatele foarte bune obținute la alegerile din 2012. Alegerile din 25 mai vor certifica, de asemenea, faptul că românii s-au săturat să fie cobaii tuturor partidelor aflate la guvernare și îmi exprim speranța că vor vota masiv pentru PP-DD, singura formațiune politică din România care nu a fost la guvernare și care și-a respectat cuvântul dat oamenilor.
Sunt încrezătoare că PP-DD va putea obține cel puțin 15% la alegerile europarlamentare, fapt ce ar fi un semn de normalitate din partea românilor. Lista candidaților PP-DD este formată din oameni între 25 și 50 de ani, două generații care își vor aduce contribuția în mod echitabil la promovarea României în Parlamentul European, folosindu-și experiența politică și ideile creatoare, specifice tinerei generații, astfel încât să aducă un plus valoric promovării ideilor europene. În PP-DD nu sunt candidaturi eligibile și neeligibile, ci candidaturi care se completează unele pe celelalte în actualul context politic, care impune anumite standarde de profesionalism, corectitudine și, mai ales, responsabilitate.