Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2018
Declarații politice · respins
Florinel Stancu
Discurs
„Partidul Social Democrat dezvoltă măsuri active de asistență socială”
De prea mulți ani auzim la televizor, în ziare, la proteste, pe la tribuna Parlamentului acuzații nefondate și mesaje de ură adresate persoanelor care beneficiază de asistență socială. A devenit un clișeu pentru o parte a presei și un grup redus de persoane publice să spună că Partidul Social Democrat vrea „să transforme România într-o țară a asistaților sociali”. Eu nu știu dacă aceste persoane au habar de ceea ce reprezintă asistații social. De foarte multe ori îi prindem vorbind în necunoștință de cauză sau manipulând grosolan poporul.
Conform datelor Institutului Național de Statistică din anul 2017, în România numărul beneficiarilor de drepturi bănești și asistență socială era de 6,5 milioane de persoane, din care 3,7 milioane, adică 57% din acest număr, este reprezentat de copiii care primesc alocația de stat până la vârsta de 18 ani, iar 1,55 milioane sunt persoane cu dizabilități sau persoane care îngrijesc oameni neputincioși. De asemenea, 280.000 de persoane primesc alocații pentru susținerea familiei – sume acordate familiilor monoparentale sau celor în cadrul cărora veniturile salariale per membru de familie sunt foarte mici –, iar 138.000 sunt persoane care primesc indemnizație pentru creșterea copiilor.
Oameni buni, treziți-vă! Copiii, persoanele cu dizabilități, mamele care își cresc în condiții și dificile copiii, persoanele care primesc alocații de refugiați, ajutoare de urgență, de înmormântare, stimulente de inserție nu pot fi dușmanii României sau ai bugetului de stat.
Așa ați ajuns să calculați banii? Asta este soluția dumneavoastră pentru a crește veniturile la buget? Îmi pare foarte rău!
Acum vreau să le dau o veste tuturor demagogilor din această țară. Vom continua să sprijinim copiii și mamele
din România, an de an. Ne propunem să le majorăm alocațiile cât putem, așa cum am făcut-o de fiecare dată când am găsit posibilități la buget. Statul urmează să ofere sume suplimentare pentru copiii familiilor sărace, dar condiția va fi ca aceștia să meargă la școală.
În privința persoanelor care beneficiază de ajutor minim garantat, am adoptat un nou proiect de lege care reglementează modul în care sunt distribuite ajutoarele sociale. Noul act normativ prevede faptul că, pentru a beneficia de ajutor social, trebuie să fii în căutarea unui loc de muncă și să fii înscris la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă. Toate măsurile pe care coaliția de guvernare PSD–ALDE le-a adoptat demonstrează că noi ne-am propus nu doar să diminuăm măsurile pasive de ajutor social, ci să dezvoltăm măsuri active de asistență socială. Stimularea participării pe piața muncii a persoanelor apte de muncă aflate în risc de excluziune socială este un exemplu. Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin doamna ministru Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că sprijină cu suma de 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, fiecare angajator care încadrează șomeri și beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru o perioadă de până la cinci ani. Această creștere a subvențiilor acordate angajatorilor va descuraja dependența anumitor persoane de măsurile de asistență socială și va reduce și mai mult șomajul în țara noastră.