Constantin Mazilu

„Paște fericit și binecuvântat pentru toți românii!”

Permiteți-mi să marchez sărbătoarea sfântă a Învierii, pe care o vom întâmpina la finalul acestei săptămâni. Cu post, rugăciune și o mai strașnică pază a minții ne putem pregăti sufletul pentru întâlnirea din noaptea Învierii cu Cel care a pătimit, a murit și a înviat, pentru a ne aduce mântuirea. Nu mi-am propus să laud acest miracol dumnezeiesc, ci să dezvolt taina Învierii, atât de vehement demontată de unii oameni.

V-ați întrebat vreodată ce îi face pe unii să nege existența Învierii? Poate că da, poate că nu. Fie pentru că nu vi se pare doar cea mai mare blasfemie, ci și un semn de ușoară labilitate psihică, să nu o numesc nebunie. Cei care se delimitează de creștinism vin cu fel și fel de argumente care să le susțină convingerea antihristică. Însă, în fața convingerii profunde a conștiinței noastre, astfel de lucruri nu au câștig de cauză. Trăirile, obiceiurile, credința, bucuria universală, pregătirile ce precedă și definesc Sfintele Paști se sustrag legilor juridice pământene și chiar logicii noastre. Toate sunt podoabe ale sufletului și trupului nostru, cu care ne îmbrăcăm fiecare după credința și puterea de voință care ne stăpânesc. Paștele, așadar, este trăit autentic, nu folosind vorbe mari, ci găsind vorbe bune.

La zilele Paștilor, când noi, creștinii, dăm aripi bucuriei Învierii lui Iisus, alții nu se sinchisesc de aceste mari taine. Aceștia pun la îndoială faptul că Iisus s-a întors din morți. Permiteți-mi să vă argumentez că nu e deloc așa. Sfântul Apostol Pavel spune clar că, dacă Iisus ar fi rămas în mormântul său, atunci, cu siguranță, ei, toți apostolii, ar fi spus minciuni. Și asta ar fi imposibil, pentru că majoritatea lor au murit ca martiri, torturați, persecutați, arși sau aruncați de vii leilor. Oamenii spun minciuni ca să iasă din necaz, și în niciun caz ca să ajungă să fie victime ale minciunilor lor și mai ales să fie torturați până la ultima suflare, care a coincis, de cele mai multe ori, și cu ultima picătură de sânge a apostolilor. Mulți afirmă cu multă convingere că Iisus Hristos nu s-a înălțat din mormânt. Nimic mai fals. Dacă ar fi așa, cum zic unele guri păcătoase, atunci lumea ar fi dominată de păcat, lipsită de orice speranță. Și nu este deloc așa, indiferent cât de grea ne este viața, indiferent cât de multe probleme apar în drumul nostru. Dacă Iisus nu s-ar fi ridicat din mormânt, cu certitudine lumea ar fi fost doar un câmp de luptă și teroare de 2.000 de ani încoace. Și, din fericire, nu a fost așa, semn că Dumnezeu și-a jertfit unicul Fiu pentru noi. Mai mult, un om mort nu poate salva pe nimeni, iar noi suntem salvați prin rugăciune de Iisus. Morți în schimb sunt Confucius, Buddha și chiar Mohammed și alți profeți. Dar Iisus este viu!

Un înțelept a spus cândva că, „dacă Iisus este încă în acel mormânt, iar învierea Sa este doar o poveste, nimic nu mai are sens. Însă, dacă Iisus a înviat din morți, doar lucrul ăsta are sens pentru omenire”. Și cu adevărat s-a întors din morți, pentru că, învingând moartea, ne-a dat și continuă să ne dea speranța în viitor. Biruința morții ne demonstrează că viața noastră nu este doar o glumă sadică, ci că existența noastră, a fiecăruia, pe acest pământ trebuie să aibă ecouri în nemurire. Dincolo, inevitabil, vom ajunge toți, dar va conta și truda luptei cu noi înșine.