Liliana Ciobanu

„Pasul mic dintre extaz și agonie!”

Cred că am fost printre puținii oameni, din politica românească mă refer, care mi-am asumat public că îl votez pe Klaus Iohannis, în detrimentul lui Victor Ponta, într-un moment în care făceam parte dintr-un partid aliat al PSD. Așa am simțit toamna trecută, așa am acționat, și s-a dovedit că am avut dreptate. Iohannis este Președintele României și s-a bucurat de cea mai mare simpatie a oamenilor din această țară dintre toți președinții de după 1990. De atunci au trecut câteva luni, iar faptul că l-am susținut și votat nu mă poate împiedica să atrag atenția asupra a ceea ce, mie cel puțin, mi se pare în neregulă.

Vreau să mă refer la pericolul devastator la care se expune, poate fără voia sa, Klaus Iohannis. În ciuda simpatiei și popularității extraordinare de care s-a bucurat și încă se mai bucură, după cum vedem în sondajele de opinie, Președintele României este tot mai singur, în realitate. El nu a reușit să își impună un guvern al său, așa cum s-a exprimat în dese rânduri, iar în loc să își exercite pârghiile constituționale de contestare a deciziilor guvernamentale, evident, atunci când a fost cazul, a preferat să accepte tacit măsurile impuse de fostul său oponent, Victor Ponta. Mai mult decât atât, ieșirile Domniei Sale la adresa blocării actului de justiție din cele două camere parlamentare au fost timide și ineficiente, Klaus Iohannis ieșind mai degrabă pe

Facebook și mai puțin într-o relație directă cu oamenii care l-au ales într-un mod incredibil. Domnia Sa a ieșit public la discursul din Parlament de anul trecut, iar în acest an, la cel de 100 de zile de mandat, și apoi ieri, la consultările de formă de la Cotroceni pe marginea legislației electorale.

Acesta este un pericol de moarte pentru Iohannis. Îl avertizez că un astfel de mod solitar de a face politică, fără camarazi de arme, cum se spune, fără o echipă politică de forță, care să-l îndrume prin hățișurile politicii dâmbovițene, nu-l va propulsa în final spre realizarea promisiunilor sale. Iohannis a venit la Cotroceni pe un cal alb, împodobit cu promisiuni de normalitate și lucruri bine făcute! El a câștigat într-o manieră categorică, fără a avea practic în spate o armată disciplinată de partid, din două motive: votul anti-Ponta și dorința de schimbare a opticii prezidențiale. Așa cum a devenit cel mai popular Președinte al României de până acum, anvergură măsurată în voturi și în like-uri, tot așa, această cotă de încredere se poate spulbera ca un castel de nisip, dacă el nu își ține promisiunile. Deocamdată însă jocurile politice sunt făcute în continuare de Guvern și Parlament, ambele bazându-se pe o majoritatea parlamentară confortabilă a PSD și aliaților lui, în timp ce opoziția lui Iohannis agonizează, chiar dacă sunt acum două partide într-unul!

Șansa lui Iohannis este uriașă și unică, în același timp! El poate demonstra că teza conform căreia se poate face o politică diametral opusă celei propovăduite de Băsescu, prin respectarea celor promise și facerea lucrurilor bine, se poate transforma în România dintr-un paradox în realitate! În caz contrar, există riscul să fie îndepărtat de la inima românilor la fel de repede precum a dobândit uriașul capital de simpatie, încredere și voturi!