Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2013
Informare · informare
Ioan Vulpescu
Discurs
„Patrimoniul arhitectural al Capitalei continuă să sângereze”
Am aflat, ca de obicei, în ultimul moment, despre lucrările de demolare ale încă unui imobil cu valoare istorică și arhitecturală din Capitală, demolare făcută cu acte în regulă, pe baza unei hotărâri judecătorești.
Este vorba de un imobil de pe strada Christian Tell, din Piața Amzei, care a aparținut marii familii aristocratice a Ghiculeștilor și în care, un timp, a poposit însuși monseniorul Vladimir Ghika, recent beatificat de Vatican. Cu alte cuvinte, în anul beatificării, noi, românii, în loc să instalăm o placă memorială pe imobilul legat de viața sa pământească, dărâmăm tot și ridicăm în loc încă o monstruozitate de beton și sticlă, din cele care au desfigurat deja obrazul Bucureștilor.
Altfel s-a întâmplat, nu de mult, pe strada Dionisie Lupu, unde casa marelui lingvist, editor și protector al artelor, Alexandru Rosetti, a fost făcută una cu pământul, pentru ca în locul ei să apară o clădire de o remarcabilă urâțenie, fără nici o legătură cu atmosfera de stradă de secol XIX a sitului.
Nu fac parte dintre cei care cred că tot ce este vechi are valoare și tot ce e nou, nu. Însă Bucureștii au fost supuși, de-a lungul secolului trecut, unui val de dezastre naturale (cutremure, inundații) sau produse de mâna omului (bombardamente, demolări), care i-au afectat în mare măsură înfățișarea caracteristică, de veche capitală și de oraș european. A continua, astăzi, opera de distrugere a țesutului lui urban, împânzind zonele rezidențiale cu clădiri de birouri (în condițiile în care, oricum, există o supraofertă la acest capitol) înseamnă a periclita însăși identitatea arhitectonică a unei capitale care se pretinde din nou europeană.
Pentru că ultimele decizii de demolare s-au luat pe tăcute, departe de ochii opiniei publice, cred că trebuie să luăm urgent măsuri. Primăriile ar trebui să fie obligate, înainte de a lua orice decizie, să pună în dezbatere publică orice cerere de demolare de edificii cu valoare istorică sau arhitectonică. De asemenea, ar trebui înăsprite pedepsele pentru cei care lasă în mod deliberat în paragină imobile de patrimoniu, spre a putea obține ulterior hotărâri judecătorești de demolare a edificiilor. În toate țările civilizate, asemenea cazuri se pedepsesc cu confiscarea imobilului respectiv. În fine, cred că Parchetul ar putea fi mai activ în combaterea infracționalității în mediul imobiliar.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.