Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2010
Declarații politice · respins
Victor Paul Dobre
Discurs
„Pauperizarea unor categorii sociale din România”
Doar două zile au răsuflat ușurați pensionarii din România. Atât a durat de la decizia Curții Constituționale care a stricat planurile puterii de reducere a pensiilor cu 15%, până la anunțarea de către premier a noilor măsuri economice convenite cu Fondul Monetar Internațional.
Doar că, de data asta, măsura creșterii TVA de la 19 la 24% afectează pe toată lumea, pe cei 5 milioane și jumătate de pensionari care au scăpat de reducerea pensiilor, dar și pe cei aproximativ 1,3 milioane de bugetari ai României care, mai puțin norocoși decât pensionarii, se vor alege și cu salariile diminuate cu 25%.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), cele mai importante scăderi ale salariului mediu s-au înregistrat la începutul anului 2010 în învățământ, scăderea fiind de 22,6% față de sfârșitul anului 2009, asta în ciuda garanțiilor personale ale domnului prim-ministru Boc, conform cărora „Niciun salariu în plată nu va scădea prin adoptarea legii salarizării unice”.
Un calcul simplu ne arată că unui profesor i-au fost diminuate veniturile cu 23% ca urmare a adoptării Legii salarizării unitare, cu 25% prin adoptarea legilor pentru scăderea cheltuielilor bugetare, la care se adaugă o creștere prognozată a prețurilor de 5 până la 10%, ca urmare a majorării cotei taxei pe valoare adăugată. Astfel, de la 1 iulie, un profesor va avea în buzunar cu 53–58% mai puțini bani decât avea în anul 2008, și asta în mai puțin de doi ani de guvernare portocalie, care a reușit contraperformanța de a aduce veniturile populației la 42–47% din veniturile înregistrate în timpul guvernării liberale.
Calcule similare putem face și pentru medici, care, oricum, conform unui studiu recent, au cel mai mic salariu din Europa, pentru polițiști ori pentru funcționari. Mă întreb: conform căror principii de dreapta, doctrină cu care, în mod complet fals, se împăunează actuala putere, o scădere a consumului de aproximativ 50% poate produce creștere economică?
Majorarea cotei TVA lovește însă nu numai în interesele cetățenilor, ci și în interesele microîntreprinderilor, ale micilor afaceri de familie, ale societăților comerciale care funcționează deja la limită, atâtea câte au mai rămas după decimarea acestora de către introducerea impozitului forfetar. Majorarea TVA, conjugată cu celelalte măsuri de natură fiscală ce fac obiectul modificărilor Codului fiscal și care privesc persoanele fizice autorizate ori persoanele care câștigă ca urmare a exploatării drepturilor de autor seamănă mai mult a măsuri de exterminare a clasei mijlocii din România decât a măsuri de relansare economică.
Care vor fi rezultatele imediate ale acestor măsuri? Probabil o creștere semnificativă a economiei subterane ca urmare a încercărilor disperate ale firmelor de a face față ca noilor măsuri impuse, urmate de o nouă creștere a șomajului rezultată din închiderea unor firme aflate deja la limită.