Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Raluca Turcan
Discurs
„PDL cere răspicat retragerea măsurii de reeșalonare a creditelor”
Anunțând această măsură, PSD a demonstrat cine hotărăște în Coaliția de guvernare. Antonescu și Iohannis nu au fost consultați cu această măsură profund neliberală. În acest sens, există două variante: fie Ponta minte, fie Antonescu a ratat dezbaterea din USL pe această măsură. Eu îl cred pe Iohannis.
PSD a anunțat această măsură de unul singur. Cât despre miniștrii PNL, membri în Guvernul USL, se pare că nu mai făceau parte din PNL de mult timp: USL-ul s-a PSD-izat total.
Această nouă formă de „credit cu buletinul” înlocuiește punga electorală, marca PSD, cu reeșalonarea creditelor. Votanții nu vor mai primi pui congelați, ulei sau făină la sacoșă, ci o mare escrocherie financiară. La o rată de 600 de lei ar primi o reducere de 100 de lei, însă acești bani vor fi plătiți tot de ei în următorii doi ani. În plus, vor fi plătite și alte comisioane către bănci, plus costurile legate de birocrația statului și a băncilor.
Într-o țară în care aproape 90% din populație nu reușește să acopere cheltuielile lunare din salariu, o măsură prin care crești perioada de plată a unei rate și adaugi noi comisioane nu este benefică. În mod categoric, această măsură nu va stimula consumul.
Crescând taxele și impozitele, USL și-a dat seama că numărul românilor care nu-și vor putea plăti ratele la bancă va crește. Prin urmare, această măsură nu a venit în sprijinul românilor, ci al băncilor. Măsurile așteptate de români, dar care întârzie să vină, sunt: creșterea salariilor, scăderea taxelor și a impozitelor, încurajarea investițiilor în economia locală. În plus, această măsură este una discriminatorie. Ea poate fi atacată oricând la CCR. De ce o parte dintre români, care au și ei credite, nu pot fi sprijiniți, ci sunt puși să susțină la rândul lor această categorie de debitori la bănci cu salarii mai mici decât ale lor? Oare românii care riscă să-și piardă apartamentul nu ar trebui ajutați?
Este clar: această măsură este o mită electorală.
PDL cere răspicat retragerea acestei măsuri care păcălește românii. Cerem ca orice măsură care afectează buzunarul românilor să fie dezbătută în mod transparent și să fie consultați toți partenerii sociali, așa cum prevede legea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.