Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Teodor Atanasiu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„PDL se ocupă din nou cu ce știe mai bine: diversiunea și manipularea”
După cum ne-a obișnuit de-a lungul ultimilor patru ani, în fiecare săptămână partidul diversioniștilor lamentabili, PDL, mai lansează la apă câte o nouă invenție, profund
manipulatoare, de fiecare dată cu intenția de a decredibiliza fie USL și Guvernul Ponta, fie Parlamentul!
De data aceasta, diversiunea are ca scop punerea în discuție a legitimității Parlamentului României și a hotărârilor majorității acestuia, fapt care ar putea crea o altă confuzie la nivelul oficialilor europeni și ar putea genera alte atenționări, total nejustificate, din partea acestora.
Sesizarea depusă de PDL la Curtea Constituțională, cu privire la înlocuirea lui Vasile Blaga de la șefia Senatului, nu reprezintă altceva decât un alt demers absurd, deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat deja pe acest subiect, încă din luna iulie anul curent. Dar, bineînțeles, Traian Băsescu și suita sa de politicieni ascultători nu pregetă să utilizeze orice mijloace – posibile, dar mai ales imposibile – în lupta lor înverșunată de a reveni la putere cu orice preț!
Așa cum am menționat mai sus, această temă este doar una fără sens și fără obiect real, având în vedere că, în această vară, în data de 10 iulie, CCR a dezbătut și a clarificat deja sesizările PDL privind hotărârile Senatului și Camerei Deputaților de înlocuire a lui Vasile Blaga și a Robertei Anastase. Astfel, prin deciziile cu numerele 728, respectiv 729, din 10 iulie 2012, CCR a respins ca fiind inadmisibile sesizările PDL. Respingerea nu s-a datorat faptului că nu ar fi existat competențe de judecată, ci pentru că revocarea președinților de Cameră nu intră în atribuțiile CCR. În consecință, concluzia este cât se poate de simplă: PDL dezinformează în mod flagrant atunci când susține că dezbaterea sesizărilor a fost amânată și că urmează judecata pe fond! Curtea Constituțională nu este abilitată să judece modificările privind conducerile Parlamentului, problema este închisă definitiv, iar revenirea la această temă nu reprezintă decât o altă manipulare, menită să-i victimizeze pe plan internațional!
În Senatul României există o majoritate politică care a decis și a votat în mod democratic înlocuirea lui Vasile Blaga din fruntea acestei Camere a Parlamentului. Cu toată voința PDL-istă, CCR nu se poate substitui unei majorități democratice formate în Legislativul României.
PDL și Traian Băsescu demonstrează, din nou, că nu au niciun fel de scrupule! Prin noile lor invenții nu fac decât să încerce să revină la ce au fost odată, indiferent de cât de controversate și de ilegale sunt armele din dotare: se folosesc de tot felul de presiuni sau imixtiuni instituționale, de forțări grosolane ale unor schimbări produse peste noapte ale unor decizii bătute în cuie din punct de vedere legal! În acest sens, cred ca acesta chiar poate reprezenta un aviz pentru instituțiile internaționale, vizavi de punerea în dificultate a statului de drept!