Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Viorel Vasile Buda
Discurs
„PDL și Traian Băsescu ignoră opțiunile a peste 4 milioane de români”
Am luat cunoștință duminică seara, oficial – de fapt aceste lucruri le știam, dar nu erau oficializate –, de faptul că pentru președintele Traian Băsescu și PDL nu contează deloc opțiunile a cel puțin 4 milioane de români privind unele aspecte care îi interesează direct. Concret, este vorba de o declarație făcută duminică seara la postul Realitatea TV de către actualul ministrul al muncii, domnul Sebastian Lăzăroiu, dar cum toată lumea știe, prin gura domnului Lăzăroiu vorbește de fapt Traian Băsescu.
Referindu-se la divergențele din Coaliție pe tema megajudețenizării României, Sebastian Lăzăroiu a spus: „Eu vorbesc de disputa în interiorul Coaliției, nu vorbesc de propunerea USL-ului, care oricum nu contează”.
Iată deci propunerile USL vizând o nouă organizare administrativ-teritorială, care în fapt nu sunt altceva decât propuneri care vizează opțiunea a cel puțin 4 milioane de cetățeni care au mandatat prin vot aleșii locali și centrali ai PNL, PC și PSD să le reprezinte interesele, „oricum nu contează” – m-am referit la cel puțin 4 milioane de cetățeni ai României, adică la cei care au votat PNL, PSD și PC –, dar nici cei puțin peste 2 milioane care au votat PDL și nici milioanele de cetățeni care dintr-un motiv sau altul nu au votat, nu au fost întrebați privind opțiunile lor privind o nouă organizare administrativ-teritorială; sunt convins că și majoritatea votanților PDL nu sunt de acord cu propunerile de reorganizare ale acestui partid.
Să afirmi de la un astfel de nivel, într-un stat zis democratic, într-un stat membru al Uniunii Europene, că nu contează deloc opțiunile a câtorva milioane de cetățeni, reprezintă o încălcare extrem de gravă a principiilor democrației. O reorganizare administrativ-teritorială nu este echivalentul Legii viței-de-vie, a Legii petrolului și nici măcar al vreunui cod, fie el civil, penal etc. O reorganizare administrativ-teritorială își pune amprenta pe modul concret de viață al cetățeanului pentru decenii bune de acum încolo. De aceea, cetățeanul trebuie în primul rând informat, și după aceea întrebat dacă este de acord cu un anumit proiect sau altul.
Din start însă Președintele României respinge atât consultarea populară a cetățenilor propusă de USL, cât și propunerile cu care au fost mandatați aleșii PNL, PC și PSD de către cei care i-au votat. Pentru a nu mai exista astfel de situații, propun domnului Traian Băsescu ca în viitoarea Lege electorală să prevadă doar dreptul PDL să depună candidaturi la alegerile locale și parlamentare.
Dar președintele Traian Băsescu și PDL nu doar că nu țin cont de voința a milioane de români, ci refuză cu obstinație să țină cont și de recomandările clare ale oficialilor Uniunii Europene. Zilele trecute, comisarul pentru politici regionale, Johannes Hahn, a afirmat că instituția Comisiei Europeane nu recomandă acum modificări de ordin administrativteritorial. El a vorbit, el a auzit!