Mihai Aurel Donțu

„Pe 15 noiembrie se împlinesc 27 de ani de la Revolta de la Brașov.”

Cred că și eu, dar și oricare român, chiar și cei din generațiile de după 1989, trebuie să-i comemorăm și să-i omagiem, ori de câte ori avem ocazia, pe cei care ne-au dat, prin jertfa și suferința lor, libertatea de a vorbi oricând liber, neîngrădit de vreun regim opresiv, celor care ne-au oferit libertatea de a asculta, de a ne informa sau de a scrie despre orice temă sau idee, fără nicio teamă de a suferi consecințele de care au avut parte aceștia în perioada regimului comunist, și care ne-au deschis granițele, dându-ne posibilitatea de a circula oriunde în această lume, fără restricții sau teama că vom fi fugăriți și arestați pentru asta. În acest sens, aș vrea să vă readuc în atenție faptul că, pe 15 noiembrie, se împlinesc 27 de ani de la momentul Revoltei muncitorilor brașoveni, care a avut loc în anul 1987, moment ce reprezintă în istoria națională începutul sfârșitului pentru regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu.

Nicăieri în țară nu se mai auzise până atunci strigându-se „Jos Ceaușescu!”, scânteia pornită în Brașov fiind preluată apoi la Iași și Timișoara, în 14 și 15 decembrie 1989, și la București, în 21–22 decembrie 1989. Muncitorii din Brașov au fost singurii români din acea perioadă care au avut curajul să înfrunte sistemul și care au demonstrat că și-au păstrat demnitatea în fața ultimelor practici staliniste din blocul comunist.

Totul a început în seara zilei de 14 noiembrie, când angajații Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roșu” (actuala întreprindere Roman Brașov) și-au primit salariile înjumătățite fără să primească vreo explicație. Eram foarte tânăr la acea vreme și, bineînțeles, impresionat de primul protest de acest gen, dar vârsta nu m-a împiedicat să mă alătur marșului miilor de muncitori revoltați.

Manifestanții au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de propagandă și documente de partid, a ars ore bune în piața din centrul Brașovului. La sosirea serii, forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în Codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. Sute de muncitori brașoveni au fost atunci arestați, bătuți, torturați și chiar amenințați cu moartea.

După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României.