Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Radu Bogdan Țîmpău
Discurs
„Pe 27 octombrie vrem să aniversăm ziua politicienilor responsabili”
Prezenta declarație politică nu poate avea alt subiect decât importantul vot asupra moțiunii de cenzură de mâine, 27 octombrie 2010.
În condițiile în care 91% din români declară în toate sondajele de opinie că nu mai au încredere în acest Guvern; În condițiile în care marea majoritate a cetățenilor trăiește din ce în ce mai greu și la limita subzistenței;
În condițiile în care o Românie întreagă se află, în fiecare zi, în stradă cerându-și drepturile încălcate de acest Guvern,
Noi, toți reprezentanții românilor în Parlament, aleși prin vot uninominal de către oamenii acestei țări, cărora trebuie să le reprezentăm interesele, va trebui să dovedim responsabilitate față de țară și respect față de fiecare cetățean, votând pentru adoptarea moțiunii de cenzură.
Un altfel de vot sau o absență la dezbaterea acestei moțiuni îl va descalifica iremediabil pe oricare politician, iar acesta va trebui să dea socoteală în fața oamenilor pe care îi condamnă astfel la sărăcie și disperare.
Este momentul să arătăm adevărata solidaritate cu cetățenii acestei țări, dar și un bun prilej pentru reabilitarea clasei politice românești.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.