Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2009
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Pe cale de consecință, propunerea legislativă este respinsă de către plenul Senatului.
Trecem la punctul 5 din ordinea de zi: Proiectul de lege privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unitățile Ministerului Administrației și Internelor în activitățile de prevenire, cercetare și reprimare a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice.
Inițiator este Ministerul Administrației și Internelor.
Domnul secretar de stat Radu Stancu, vă rog, microfonul 9.
## **Domnul Radu Stancu –** _secretar de stat_
## _în Ministerul Administrației și Internelor_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Prezentul proiect de lege a fost elaborat în scopul creării cadrului legal pentru aplicarea deplină a principiilor cuprinse în Legea nr. 677 din 2001 pentru protecția persoanelor cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare și asupra prelucrării datelor cu caracter personal în activitatea de prevenire și cercetare a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice.
La nivelul Consiliului Europei, Comitetul de Miniștri a adoptat, în data de 17 septembrie 1987, Recomandarea nr. R(87) 15 adresată statelor membre, referitoare la reglementarea utilizării datelor cu caracter personal în domeniul polițienesc, document ce cuprinde o serie de principii de bază de prelucrare a datelor cu caracter personal în domeniul Poliției, care se circumscriu următoarelor proceduri: controlul și notificarea, colectarea datelor, stocarea datelor cu caracter personal, utilizarea datelor de către Poliție, comunicarea datelor, publicitatea, dreptul de acces la fișierele Poliției, dreptul de rectificare și dreptul de recurs.
În legislația națională nu sunt prevăzute în mod expres condițiile și excepțiile privind comunicarea datelor cu caracter personal între structurile/unitățile Ministerului Administrației și Internelor către alte autorități sau instituții publice și organismele de poliție ale altor state, interconectarea sistemelor de evidență a datelor cu caracter personal deținute pentru scopuri diferite și autorizarea acestei operațiuni de către un organ de control, reguli de păstrare a datelor cu caracter personal, elemente ce constituie garanții corespunzătoare în prelucrarea datelor.
De asemenea, trebuie precizat că în cadrul activităților de pregătire a aderării la spațiul Schengen România trebuie să transpună integral prevederea acquis-ului Schengen, art. 117 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, adoptată la Schengen la 19 iunie 1990, care stabilește pentru statele existente obligativitatea creării dispozițiilor de drept intern necesare pentru a asigura un nivel de protecție a datelor cu caracter personal, cel puțin egal cu cel care rezultă din principiile enunțate de Convenția Consiliului Europei din 28 ianuarie 1991 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor.