Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Stan
Discurs
Pe cuvântul meu că a trecut multă vreme de când am aflat că „nu tot ce zboară se mănâncă” și, pe același cuvânt, am o ținere de minte de care nu mă plâng și nici cei ce vorbesc despre mine încă n-o pot face!
Așa că nebizuindu-mă pe afirmațiile mieroase ale președintelui în funcție al Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, cum că se dezbrăcă de haina politică în timp ce gestionează pricinile județului și că tată va fi pentru tot „primarele” din toate locurile județului întru sprijinirea acestuia spre binele obștilor cu pricina, am tot rugat pe mai-marele județului să se țină de cuvânt.
Să vă ferească bunul Dumnezeu de succesul ce l-am dobândit în atare încercare!
Din toată istoria locurilor Sucevei nu și-a adus aminte prim-mergătorul județului meu decât cum pârjoleau tătarii ocinile celor ce încercau să le țină piept în pustiitoarele lor năvăliri. Și, în loc să urmeze exemplul celui ce i-a trimis de unde veneau, împuținați la număr și rușinați la nume – Ștefane, Măria Ta, pe tine te invoc în ajutor! – omul meu a pârjolit locurile în care nu și-a putut prăsi năravul portocaliu care-i definește existența. Sigur că nu cu para focului, că la propriu i-a trecut vremea, ci cu alocarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pe care a hotărât-o în așa fel încât, pe lângă ea, focul adevărat ar fi o dulce mângâiere.
Cu obstinație localitățile sucevene în care domnul Traian Băsescu a pierdut alegerile au fost pedepsite alocându-li-se sume departe de a fi corect calculate. Cum altfel s-ar putea motiva repartizarea banului public la Consiliul Județean Suceava decât pe criterii politice? Am argumente. Iată!
Pentru comuna Boroaia au fost alocați de zece ori mai puțini bani decât pentru comuna Bogdănești. Prin ce se diferențiază cele două localități? La Boroaia trăiesc mai mulți locuitori decât la Bogdănești. La Boroaia așteaptă să fie puse în operă trei proiecte de interes comunitar pentru care nu mai lipsesc decât sumele necesare cofinanțării locale. La Bogdănești niciun proiect!
Să nu uit, la Boroaia, comună mult mai întinsă decât Bogdăneștiul, domnul Flutur, cel ce-și răsplătește astfel susținătorii, nu merge că vede roșu înaintea ochilor. Metaforic vorbind!
Cum să-i explic eu, ca deputat în colegiu, așa lucrătură primarului boroian, presupunând că ar mai fi nevoie de vreo explicație?
Ce să le spun primarului și cetățenilor din Forăști, localitatea mea natală, când comuna Hârtop, mai mică la suprafață și cu jumătate număr de locuitori, primește de opt ori mai mulți bani decât Forăștiul? N-au decât să aștepte proiectele inițiate la Forăști, că la Hârtop nu se poate vorbi de așa ceva, dacă n-au avut atâta minte să nu-l lase pe Stan să se nască acolo și nici cu portocaliu nu s-au vopsit, culoarea nefiind suferită de localnici.
Să vă mai spun și că la Dolhești, comună mare de oameni gospodari, s-au alocat de șaisprezece ori mai puțini bani decât la Vatra Moldoviței din aceleași pricini politice, deși nici suprafața, nici numărul de locuitori și nici inițiativele locale nu sunt în favoarea comunei Vatra Moldoviței?