Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Nicolae Neagu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Pe procedură, domnule președinte.
Pentru că... și totuși nu putem chiar așa, rapid, nu ca declarație politică. Dar eu am înțeles, ca și majoritatea colegilor, și nu doar cei din PNL au înțeles, că atât domnul președinte Dragnea, cât și domnul președinte Tăriceanu s-au exprimat în numele Parlamentului României. Eu fac parte din Parlamentul României. N-am fost întrebat, nu știu să fi existat o dezbatere pe fond.
Iar, din alt punct de vedere, a ne face de lucru și a interpreta ceea ce extrem, extrem de serios avertizează Departamentul de Stat american este o chestiune pe care nu o putem lăsa așa. Motiv pentru care nu doar că mă delimitez, considerați că această acțiune trebuie îndreptată și eu totuși solicit...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.