Pe zi ce trece, actuala criză economică devine pentru noi, românii, un adevărat cataclism, reeditând tragedia curbelor de sacrificiu de acum 80 de ani, care le-au marcat amarnic viața părinților și bunicilor noștri. Economia românească trece astăzi prin cele mai dramatice momente pe care le-a traversat în ultimele două decenii de declin, fiind creditată cu a treia mare scădere a produsului intern brut, înregistrată în cadrul Uniunii Europene. De altfel, datele statistice pe primele patru luni ale acestui an arată că din cauza diminuării cu 10% a vânzării de mărfuri și a scăderii cu 7% a salariilor, sumele vărsate la buget de firme și de populație au fost mai mici cu 4 miliarde de lei, în timp ce, în mod paradoxal, cheltuielile publice au crescut cu 3,5%. Pe de altă parte, potrivit unor statistici realizate la nivel european, anul trecut autoritățile noastre au adunat din impozite o sumă
reprezentând doar 28,8% din PIB, fapt care situează România pe ultimul loc în rândul țărilor comunitare. Aceleași surse menționează că Danemarca, Suedia, Belgia și alte state membre ale Uniunii Europene au strâns din taxe și impozite aproape jumătate din PIB.
Drept urmare, în primele patru luni ale acestui an, România a înregistrat un deficit de 12,1 miliarde lei, cu 30% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, rezultat care arată limpede că economia noastră națională se află în recesiune. După aprecierile Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în aceste condiții, în anul 2010, țara noastră nu are șanse să înregistreze vreo creștere economică oricât de mică.
Din păcate, răul de până acum, generat de actuala guvernare, nu este decât începutul marelui dezastru, care se resimte, din zi în zi, tot mai amenințător în viața noastră. Epuizând strategia minciunii la adăpostul căreia a mascat și a minimalizat consecințele reale ale recesiunii, actuala putere se trezește astăzi total debusolată de propriile-i neghiobii care aruncă țara în prăpastie, la care nu vrea însă să renunțe, întocmai ca avarul care strânge banii la piept și pe patul morții. Așa se face că, la începutul lunii mai, președintele Băsescu a impus brutal slugarnicului premier Boc și Cabinetului său amputarea cu 25% a salariilor bugetarilor și cu 15% a pensiilor și a celor mai multe dintre ajutoarele de ordin social.
Majoritatea zdrobitoare a populației condamnă cu vehemență asemenea măsuri criminale, prin care actuala putere atentează fățiș la existența ființei umane. Este îndeobște cunoscut că în România salariul mediu este de 4-5 ori mai mic decât în țările comunitare. Cu toate acestea, nici șeful statului, nici premierul, nici ministrul finanțelor nu se întreabă cum vor trăi de mâine bugetarii care vor pierde un sfert din actualele salarii și așa neîndestulătoare. S-au găsit, totuși, impertinenți din rândul parlamentarilor portocalii care le-au cerut salariaților și pensionarilor să nu se mai plângă, întrucât „cu 500-600 de lei pe lună nimeni nu moare de foame”. În schimb, unor asemenea politicieni îmbuibați nu le ajung mii de euro pe lună.
Cât despre pensionari, care din veniturile lor amărâte abia își târăsc viața de pe o zi pe alta, președintele Băsescu nu catadicsește astăzi nici măcar să-i mai ironizeze cu urarea „Să trăiți bine!”, întrucât știe că în Germania pensia medie este de 4,5 ori mai mare decât în România, în Franța de 6 ori, în Elveția de 7 ori, în Luxemburg de 17 ori. Și tot atât de bine știe Domnia Sa că în nicio țară din lume, bântuită de criză, pensiile n-au fost amputate, ci cel mult înghețate pentru o perioadă determinată. Ceea ce nu știe sau nu vrea să știe președintele Traian Băsescu este faptul că pensia nu poate fi considerată o pomană pe care Guvernul Boc o plătește de milă celor care au muncit o viață, ci un drept pe care fiecare salariat și l-a asigurat plătind lunar, vreme de 30-40 de ani, o cotă din salariu, toate aceste sume reținute din salariu fiind gestionate de stat. Mai mult, pensia nu este un venit, ci o proprietate, care nu poate fi tăiată după bunul-plac al nu știu căror guvernanți. Orice abuz în această privință este sancționat de instanțele judiciare.
Numai că pe mai-marele țării îl doare-n cot că în următoarele luni ar putea pierde mii, zeci de mii de procese. Actuala putere care nu are nicio soluție pentru rezolvarea crizei, are nevoie de timp, pe care-l va câștiga amânând cu luni, cu un an sau doi plata drepturilor recâștigate de pensionari în instanță. În cinismul ei, puterea portocalie
mizează pe faptul că unii pensionari, probabil nu puțini, nu vor mai apuca ziua în care ar trebui să-și încaseze sumele de bani ce le-au fost sustrase în mod tâlhăresc, în numele apărării securității naționale, pretext invocat de minți care și-au pierdut orice dram de rațiune.
Spre deosebire de soluțiile de groaznică austeritate adoptate de autoritățile noastre, în celelalte țări al Uniunii Europene, unele mult mai grav afectate de recesiune, guvernele au elaborat programe anticriză axate pe modalități de impulsionare a economiei, asociate cu măsuri suportabile de reducere a cheltuielilor bugetare. În Spania, unde deficitul bugetar depășește 11%, gradul de îndatorare se apropie de 70%, piața muncii prezintă grave disfuncționalități, creșterea productivității este anemică, iar competitivitatea slabă, Guvernul Zapatero și-a propus ca, până în 2013, să reducă deficitul bugetar la 3%. În acest sens, salariile mari și cele ale funcționarilor publici vor fi reduse cu 5%, indemnizațiile parlamentarilor se vor diminua cu 10%, iar salariile primarilor și ale altor aleși cu 15%, în timp ce pensiile vor fi înghețate. În programul anticriză, elaborat de Executiv, este prevăzută, totodată, reducerea fondurilor destinate finanțării de la buget a proiectelor de investiții. Grecia, care în 2009 a înregistrat cel mai mare deficit din Uniunea Europeană (13,6%) și o datorie de aproape 300 miliarde euro, își propune, prin programul de măsuri anticriză, să reducă deficitul bugetar la 2,6% până în 2014. În acest sens, Guvernul elen va îngheța salariile și pensiile, care sunt cu mult mai mari decât cele ale românilor, va spori cu 10% accizele la benzină, alcool și tutun, iar cota TVA va fi majorată de la 19 la 23%.
Și alte țări adoptă măsuri de reducere a impactului social pe care criza îl exercită asupra cetățenilor. Sunt măsuri de austeritate, dar suportabile de către toate categoriile de oameni. Franța, care are un deficit bugetar de 8%, va îngheța toate cheltuielile publice pe o perioadă de trei ani, iar în eventualitatea în care va trebui să recurgă la reduceri de salarii, acestea îi vor viza doar pe miniștri. La rândul lor, autoritățile germane, care își propun să reducă deficitul anual de 3,3%, vor îngheța pensiile și vor reduce unele ajutoare (mult mai consistente decât salariile din țara noastră), iar ca măsuri de rezervă preconizează majorarea unor taxe.
La noi, dimpotrivă, sub impulsul unor ambiții politicianiste, guvernate de cinism, incompetență și corupție, autoritățile recurg la măsuri de o duritate extremă, prin intermediul cărora aruncă întreaga povară a crizei pe spatele a peste 85% dintre români. Guvernanții noștri se cramponează în mod irațional de masacrarea salariilor și pensiilor, afirmând că aceasta este singura soluție viabilă, deși liderii și parlamentarii partidelor de opoziție, ba chiar și unii democratliberali, analiști și specialiști în domeniul economiei demonstrează că există multe alte posibilități de ieșire din criză, mult mai eficiente și, în același timp, suportabile de către populație.
Astfel, spun economiștii, în condițiile în care Guvernul Boc ar fi sprijinit 200.000 de IMM-uri cu circa 10 miliarde de euro, bani proveniți de la FMI sau din alte împrumuturi, ar fi putut fi absorbiți 500-600.000 de șomeri, s-ar fi încasat impozite, s-ar fi realizat importante cantități de produse pentru piața internă și externă, de pe urma cărora statul ar fi beneficiat de TVA. De asemenea, dacă agricultura ar fi fost sprijinită cu 4-5 miliarde de euro, statul ar fi economisit 2-2,7 miliarde de euro pe care-i cheltuiește anual pentru importul de cereale, legume, fructe, carne, lactate, iar pe deasupra ar fi putut să exporte produse agroalimentare în valoare de 1-2 miliarde euro. Un izvor important pentru alimentarea bugetului l-ar fi
putut constitui resursele energetice ale țării, încăpute pe mâna grupurilor de interese care mișună în jurul puterii. Din păcate, premierul Boc refuză de mai bine de un an să desecretizeze contractele de energie, știind bine câți mafioți portocalii sunt implicați în asemenea afaceri dubioase.
Există, de asemenea, multe alte modalități de soluționare a crizei: impozitarea cu 0,5% a tuturor tranzacțiilor financiare din sistemul bancar, care s-ar traduce printr-un venit pentru stat de două miliarde lei; înghețarea cheltuielilor pentru bunuri și servicii (autoturisme de lux, calculatoare sofisticate, mobilier și altele) și a cheltuielilor de protocol și deplasări în străinătate s-ar solda cu 2,5 miliarde de lei la buget; atribuirea prin mijloace electronice a contractelor de achiziții publice a unor lucrări ori cumpărarea de bunuri ar aduce statului circa două miliarde de lei; zeci de miliarde de lei s-ar obține, de asemenea, prin stârpirea evaziunii fiscale, a contrabandei de țigări și alcool ori prin accizarea corectă a importului de țiței, încât n-ar mai fi nevoie să fie jecmăniți salariații și pensionarii.
Dacă nevoia de fonduri bugetare ar fi presantă, impunându-se reduceri salariale, acestea ar trebui operate în acele instituții în care angajații realizează venituri de vis, cum ar fi Banca Națională, unde de la guvernator la șoferi salariile depășesc zeci de mii de lei, ca și la Ministerul de Finanțe, unde vistiernicul-șef al țării a câștigat aproape 100.000 de lei de la companii de stat ca CEC Bank, Romavia și Fondul Proprietatea, doar într-un singur an; tot într-un singur an a încasat contravaloarea a 266 de salarii medii doar prin participarea la câteva ședințe ca factor politic, și tot într-o perioadă de un an, ministrul-rechin a greblat, făcând parte din consiliile de administrație ale unor societăți de stat, contravaloarea a 570 de pensii medii. Nici în ministerele conduse de Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Teodor Baconschi și în agențiile guvernamentale lucrurile nu stau altfel. Sumedenia de secretari de stat, consilieri, directori, șefi de servicii și alți angajați pe posturi de soții, copii, nepoți, veri sau prieteni încasează lunar mii, zeci de mii de lei, în timp ce Guvernul se vaită că nu are bani pentru bugetarii de rând și pentru pensionari.
De ce resping cu înverșunare președintele Băsescu și premierul Boc asemenea măsuri eficiente anticriză? Întrebarea este, desigur, retorică, în condițiile în care toată lumea știe că PDL are de achitat o notă electorală de multe miliarde de lei pe care nu poate s-o facă uitată și nici s-o mai amâne, dacă nu vrea să piardă sprijinul clientelei la viitoarele alegeri, așa cum l-a pierdut pe cel al alegerilor din întreaga țară. Un Guvern iresponsabil și-a asumat răspunderea pe niște legi tipice unui regim bolșevic. Chiar dacă va scăpa de moțiunea de cenzură, beneficiind de sprijinul unor parlamentari iresponsabili, actualul Executiv nu va avea viață lungă. În lunile următoare, când oamenii se vor trezi cu salariile și pensiile ciuntite, dar obligați să facă față prețurilor exorbitante ale medicamentelor și alimentelor, întreținerii care se va dubla și altor cheltuieli insuportabile, nu se vor mai rezuma la proteste. Nemulțumirea lor va exploda în stradă.
Singura soluție înțeleaptă ar fi aceea ca Guvernul Boc să demisioneze și să lase locul unui cabinet de uniune națională, format din specialiști de mare calibru, care să oprească țara de la o prăbușire iremediabilă.
*
În prima săptămână a acestei veri extrem de caniculare nu doar din punct de vedere meteorologic, cât mai cu seamă al exploziei sociale, iresponsabilul nostru premier Emil Boc și-a asumat răspunderea pentru programul băsescian de
groaznică austeritate, asigurându-ne, cu proverbiala sa impertinență, că amputarea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor, asigurărilor și ajutoarelor sociale cu 15% este singura soluție salvatoare pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul convenit cu FMI.
Urcând la tribuna Parlamentului, forul reprezentativ al democrației, prim-ministrul Boc n-a făcut altceva decât să-și reafirme, și de această dată, detestabila slugărnicie față de mentorul său de la Cotroceni, politicianul care de 20 de ani nu face altceva decât să reabiliteze dictatura comunistă sub înrâurirea căreia și-a format întreaga concepție morală și politică. Pentru a motiva adoptarea legilor prin care împinge sărăcia și disperarea dincolo de limitele oricărei suportabilități, nevolnicul premier a afirmat în fața Parlamentului că țara a ajuns în situația disperată de astăzi întrucât românii consumă mai mult decât produc, fără să precizeze însă că cei care se înfruptă peste măsură și în mod abuziv din banul public sunt români constituiți în imensa clientelă portocalie.
Șeful Executivului a constatat, de asemenea, cu mare întârziere, că în ultimii 20 de ani, clasa politică a construit un sistem economic cu dezechilibre structurale majore, uitând că în 7 din cei 20 de ani, democrații, deveniți mai apoi democrat-liberali, s-au aflat la guvernare în diverse formule de alianțe și ar fi putut să corecteze toate erorile. Din păcate, PDL le-a agravat. În sfârșit, cu un ton ironic, afișat în mod ostentativ, prim-ministrul a remarcat că azi nu mai avem BCR-ul de vânzare ca să finanțăm deficitul bugetar, omițând să spună că un Berceanu a distrus transporturile feroviare, iar acum se pregătește să scoată la mezat CFR Marfă, că un Videanu, care a pus mâna pe exploatările de marmură ale țării, este în același timp stăpânul marilor surse energetice în jurul cărora mișună o întreagă oligarhie cleptosecuristă.
Ambițiosul premier n-a convins însă pe nimeni că legile pentru care a angajat răspunderea Guvernului ar putea să aibă vreun efect oricât de mic asupra impactului devastator al crizei economice. Este și firesc, întrucât nu poți să visezi nici măcar la un dram de prosperitate atunci când încerci și cârpăcești pauperitatea cu petice de sărăcie. Pe termen mediu și lung, singura cale viabilă de relansare a economiei ține de creșterea sectorului productiv al economiei și de orientarea ei către operațiuni de export, această reorientare fiind sprijinită de o devalorizare controlată a leului și o creștere a productivității.
În demagogica sa alocuțiune, premierul ne mai dă o lecție ieftină de economie, spunându-ne că statul nu mai poate plăti salarii atât de mari ca acelea de azi, în condițiile unei productivități a muncii extrem de scăzute. L-am întreba însă pe șeful Executivului, unde să realizeze românii o productivitate sporită? În marea industrie care a fost lichidată? În agricultura de subzistență ori în transporturile aflate mai întotdeauna în pană financiară? Premierul Boc nu ține seama de realitățile existente astăzi în țara noastră, ignoră propunerile opoziției și ale tehnocraților, asumându-și slugarnic răspunderea pentru promovarea politicii antipopulare și antinaționale, concepută de președintele Băsescu în favoarea mafiei clientelare. Slugarnic până în măduva oaselor și total dependent de drogul băsescian al dictaturii, Guvernul Boc a dovedit că nu are voința, curajul și capacitatea de a se disocia de politia absurdă țesută la Cotroceni. Emil Boc știe bine că orice gest de independență față de seniorul de la Cotroceni îl va costa nu doar pierderea
fotoliului de premier, dar și pe cel de lider al PDL, iar fără aceste galoane n-ar mai fi nimic.
Nu mai departe decât zilele trecute, Emil Boc a fost martorul mâniei dezlănțuite a lui Traian Băsescu împotriva unor palide divergențe intervenite în PDL, în legătură cu votul pe marginea moțiunii de cenzură depuse de socialdemocrați. În câteva cuvinte și în câteva minute, Traian Băsescu a pus la zid oastea parlamentară portocalie convocată la Snagov: „Aveți 48 de ore ca să alegeți între putere și opoziție”. Iar mai apoi, i-a „ciuruit” și pe asociații la guvernare (UDMR și UNPR) mai cu posturi guvernamentale, mai cu șantaje la DNA. În aceste condiții este greu de crezut că moțiunea va trece.
De ce se cramponează președintele Băsescu de o asemenea politică inumană? Tot mai mulți analiști politici afirmă că PDL are nevoie de o asemenea soluție ca să adune cât mai repede cu putință miliardele de lei pe care trebuie să le achite clientelei politice care, în condițiile tulburi de azi, cere cu o tot mai mare insistență să i se achite nota de plată electorală. În totală contradicție cu reacția milioanelor de cetățeni ai țării care condamnă măsurile de austeritate elaborate de actuala putere, Cabinetul Boc și-a asumat răspunderea pentru o asemenea politică de genocid.
Dar, în ultimă instanță, ce este acest gest disperat? Nimic altceva decât continuarea politicii totalitariste, promovate de președintele Băsescu, a acelei politici nefaste de sfidare a Parlamentului și de repudiere a democrației. Premierul Boc n-a ezitat să angajeze răspunderea Guvernului său, întrucât știe că oricât de mari și de costisitoare vor fi eșecurile unui asemenea act, pe cât de legal, pe atât de arbitrar, nici el și nici miniștrii săi nu vor achita daunele din propriile buzunare. Va plăti statul, cu vârf, toate neghiobiile unor politicieni incapabili, dar ambițioși și aroganți, care nu vor să piardă din mână ciolanul guvernării. Sunt puține șansele ca moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii PSD și PC să se soldeze cu demolarea actualului Executiv. Mașina de vot portocalie, bine gresată cu promisiuni și amenințări, va funcționa probabil fără rateuri.
Guvernul Boc va supraviețui. Întrebarea este pentru cât timp? În mod sigur, pentru două-trei luni, până atunci când milioanele de pensionari și de bugetari vor simți, în mod concret, cât li s-a furat din veniturile lor și așa amărâte, până în ziua în care nu vor mai avea ce pune pe masă, nu-și vor mai putea cumpăra medicamente și nu vor mai putea achita întreținerea și celelalte servicii din cauza exploziei prețurilor. Atunci, năpăstuiții din întreaga țară vor ieși în stradă și își vor cere dreptul la viață. Cu ce mesaj de dragoste turbată, cu ce alte urări de trai bun ar mai putea să iasă Băsescu în fața poporului care, până mai ieri, l-a „iubit”, dar care astăzi îi arde portretul în stradă și îi strigă demisia?
Actuala putere, ai cărei reprezentanți trăiesc ca-n sânul lui Avram, n-a înțeles cât de dureroase sunt măsurile anticriză adoptate, dar mai ales un fapt și mai dramatic, acela că ele afectează 85% din populația țării. Va înțelege însă în curând, când se va trezi cu „gloata” dezlănțuită la porțile Cotrocenilor și în Piața Victoriei. S-ar putea însă ca atunci să fie mult prea târziu!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.