Ovidiu Cristian Iane

„Pensii nerușinate pentru demnitari neobrăzați”

Eu sunt unul dintre deputații care au inițiat și susținut Legea pentru întregirea pensiilor personalului navigant și militar și mă număr printre cei care vor vota _da_ pentru proiectul de lege prin care se vor repara nedreptățile salariale făcute funcționarilor parlamentari, grefierilor, dar și deputaților și senatorilor.

Știu că această din urmă afirmație sună „scandalos”, dar nu acesta este, de fapt, adevărul situației. Nu sunt de acord cu discriminările la care diferitele categorii de personal sunt supuse, având în vedere faptul că tuturor, în mod nediferențiat, li s-au redus pensiile în anul 2010. Dacă inițiem aceste demersuri reparatorii, consider că ar fi echitabil ca toți cei nedreptățiți să fie repuși în drepturi.

Sunt conștient și de faptul că în spațiul mediatic este considerat un gest de ipocrizie pentru un demnitar public să își apere drepturile sau chiar să solicite o răsplată financiară pentru anii în care a muncit, cum ar fi o pensie, însă voi merge până într-acolo încât să afirm că acest drept constituțional și democratic ni se aplică și nouă, deputaților și senatorilor.

Demnitarul public, persoana aleasă de către oameni, este „angajatul” căruia îi refuzăm acest minim drept, cu atribuții dintre cele mai complexe pe plan atât intern, cât și extern, și cu responsabilități multiple în tratarea cărora trebuie să acționeze cu imparțialitate, justețe și independență. Mai mult, demnitarul public nu va ocupa altă funcție de autoritate publică și nu va întreprinde activități comerciale, pentru a nu interfera cu misiunea sa de reprezentare a cetățenilor în forul legislativ de putere. Dincolo de aceste condiții și dincolo de această misiune, nu îl așteaptă nimic, pentru că a primi o pensie la sfârșitul mandatelor este considerat a fi o dovadă de obrăznicie. 4, 8 sau 12 ani să lucrezi într-o instituție care este baza democrației în statul de drept, să lucrezi just și motivat, fără să poți fi influențat, adică să fii independent și demn, iar pentru acest lucru să primești puțin peste 1.000 de euro pe lună, bani care nu sunt considerați salariu și perioada nu se consideră vechime în muncă nici măcar pentru încadrarea de bază.

Această indignare generală, urmată de discuții aprinse pe seama acestui subiect, este unul dintr-un lung șir de demersuri ce au ca scop discreditarea Parlamentului, a parlamentarilor și distrugerea încrederii oamenilor în democrație și în reprezentarea politică.

Nu vreau să trăiesc într-o țară în care Parlamentul să fie slab și luat în derâdere. Dacă e așa, atunci să continuăm să luăm în derâdere și celelalte instituții. De ce să ne oprim aici? De ce nu și instituția prezidențială sau justiția? Acolo nu sunt salarii „nesimțite” și indemnizații și pensii speciale? Punctul de plecare al democrației într-un stat nu este Parlamentul? Care altă instituție se mai constituie prin vot direct al cetățeanului o dată la 4 ani? Ce fel de parlamentari vrem