Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Titi Holban
Discurs
„Pensionarii = prioritatea lipsă a Guvernului Băsescu – Boc”
Noua lege a pensiilor, așa cum a fost redactată și pusă în discuția Guvernului, nu este decât un exemplu suplimentar al felului în care acest Guvern înțelege să își îndeplinească mandatul, adică prin minciună și păcălind o țară întreagă.
După ce milioane de bugetari și-au văzut veniturile diminuate brusc prin politicile salariale abuzive adoptate de acest Guvern neinteresat de soarta atâtor români al căror nivel de trai este astfel afectat, a venit rândul pensionarilor să simtă consecințele guvernării Băsescu-Boc.
Acest Guvern de coșmar parcă și-a propus să lovească în toți cei care l-au susținut și l-au ajutat, prin votul lor, să ajungă pe funcțiile actuale.
Proiectul de modificare a Legii pensiilor prevede că pensia nu se va mai corela cu salariul mediu pe economie. Altfel spus, veniturile a milioane de pensionari din această țară vor rămâne neschimbate, an de an, în ciuda creșterilor constante ale prețurilor la utilități, medicamente și produse alimentare.
După ce, în ultimii ani, sub guvernarea Tăriceanu, milioane de pensionari au simțit că își recăpătă demnitatea odată cu indexarea pensiilor și aducerea acestora la un nivel
just, capabil să le asigure un trai decent, Guvernul BăsescuBoc se pregătește să îi arunce înapoi în sărăcie.
Faptul că pensia nu va mai fi corelată cu salariul mediu pe economie înseamnă în realitate că nu va putea asigura pe viitor nivelul cheltuielilor de zi cu zi.
Rușine să vă fie, domnule Băsescu!
Rușine să vă fie, domnule Boc!
În loc să vă concentrați pe soluții concrete, menite să deblocheze economia acestei țări, tăiați din veniturile unor oameni care au muncit o viață întreagă și care, poate, au crezut în promisiunile mincinoase pe care le-ați făcut în campania electorală.
Nu pensionarii sunt cauza recesiunii cu care ne confruntăm azi, și măcar din acest motiv consider că nu pensionarii trebuie să plătească costul acestei crize economice, și mai ales costul incompetenței de care dați dovadă la conducerea țării.
În loc să veniți cu soluții adecvate nevoilor economiei de azi, pedepsiți milioane de oameni care au contribuit, ani de zile, prin munca lor, la progresul economic al acestei țări. În schimb, ați găsit de cuviință să alocați sume uriașe de bani pentru firmele de apartament care fac parte din clientela PD-L-istă, sub acoperirea unor evenimente de divertisment.
Vă asigur, domnule Boc, că pensionarii din România au nevoie în primul rând de bani pentru medicamente și alimentele de bază, nicidecum de concerte și promovări costisitoare ale țării în lume. Ei știu cât de frumoasă era România înainte să încapă pe mâinile satrapilor PD-L-iști.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .