Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege
Ștefan Mușoiu
Discurs
„Pentru că România merită mai mult!”
PNL nu are niciun proiect concret pentru România pe care să îl prezinte cetățenilor! Nu este doar concluzia mea, ci a tuturor românilor, care înțeleg foarte clar că PNL nu are ce le oferi. Până acum am auzit, la fiecare miting electoral al PNL–PDL, doar de atacuri nefondate la adresa guvernării, grosolănii și jigniri atribuite cu dărnicie premierului. Liderii PNL sau ai defunctului PDL cred că dacă folosesc un limbajul suburban, plin de invective, vor câștiga capital electoral. Așadar, pentru că a ridicat mârlănia la rang de politică de stat, PNL nu face decât să reafirme că nu are niciun fel de plan pentru viitorul României în Europa.
În schimb, noi, cei de la PSD, ne prezentăm cu cei 33 de candidați ai noștri și cu realizările guvernamentale ale PSD în cei doi ani de guvernare, succese grație cărora sunt și vor continua să fie reprezentate intereselor românilor în Uniunea Europeană.
Faptul că PNL, PMP și USR denigrează cu atâta înverșunare Guvernul, premierul și toate măsurile bune luate până acum nu va rezolva problemele cetățenilor. Doar noi, cei de la PSD, le putem ameliora viața românilor, așa cum am făcut-o până în prezent, și vom continua acest proces atât pe plan intern, prin decizia guvernamentală, cât și pe plan extern, prin viitorii noștri europarlamentari.
Toată opoziția nu s-a sfiit niciodată până acum să denigreze România în Europa, iar această atitudine a creat prejudicii țării noastre. Tocmai din acest motiv denigrarea obsesivă a propriei patrii de către opoziție și de către candidații săi nu va aduce mai mult respect României în Parlamentul European.
Noi, cei de la PSD, le vom vorbi tuturor românilor despre ce a făcut guvernarea noastră bun pentru oameni și pentru țară, dar mai ales despre ceea ce urmează să facem pentru fiecare categorie socială. Și, pentru că avem multe de spus și în această privință, noi nu ne vom pierde timpul în dispute politice sterile, bazate pe mesajele false, dar instigatoare care au început să sufoce spațiul public. De asemenea, ne vedem nevoiți să încercăm să ignorăm și zgomotul gratuit, de fundal, produs și de președintele Iohannis. Referendumul prezidențial din 26 mai va fi strict despre interesele electorale ale președintelui, deci demonstrează amestecul lui în alegerile europarlamentare și, inerent, va perturba și procesul electoral.
Dragi români, vă rog să rețineți că interesele dumneavoastră sunt mai presus de interesele electorale ale președintelui Klaus Iohannis și ale opoziției! Reprezentanții acesteia fac declarații prin care anunță că vor să destabilizeze ordinea constituțională în România. Locomotiva PNL afirmă peste tot prin țară că liberalii vor cere alegeri anticipate, dacă vor obține un vot decent la alegerile europarlamentare. Însă, dincolo de acest joc halucinant de vorbe goale, mă văd obligat să demontez această instigare la anarhie.
Euroscrutinul nu are nicio legătură cu votul acordat în decembrie 2016, la alegerile parlamentare interne care au stabilit actuala configurație guvernamentală. Statul de drept, democrația, Constituția nu permit sub nicio formă să debarci un guvern învestit în urma votului direct al cetățenilor, la alegerile parlamentare din decembrie 2016.