Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Petru Movilă
Discurs
„Pentru Guvernul USL nu mai contează nici copiii aflați în dificultate...”
Doresc să supun atenției dumneavoastră un proiect de lege care va afecta câteva mii de copii care beneficiază de serviciile sociale furnizate de asociațiile și fundațiile din România.
La acest moment, se află în plin proces legislativ o propunere venită din partea Ministerului Muncii. Aceasta se referă la subvenționarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociații și fundații și, în forma adoptată deja de Senat, ar aduce prejudicii grave organizațiilor neguvernamentale din România. Ceea ce este cu adevărat problematic, stimați colegi, este faptul că dacă acest proiect de lege primește votul pozitiv și din partea noastră, a Camerei Deputaților, vor fi afectați aproape 1,6 milioane de copii, beneficiari ai serviciilor oferite de cele 1.500 de ONG-uri care furnizează servicii sociale în România.
Cea mai serioasă problemă a acestui proiect de lege este diminuarea subvenționării serviciilor sociale în mediul rural și în mediul urban în primii 3 ani de funcționare. În plus, stimați colegi, inițiativa nu prevede nicio măsură prin care cei peste 10 mii de beneficiari actuali de servicii sociale subvenționate
de la bugetul de stat, care se încadrează în această categorie, să poată primi în continuare servicii sociale, după încetarea punerii în aplicare a legii.
Proiectul de lege își propune și să plaseze responsabilitatea finanțării serviciilor la nivelul autorităților locale, fără a se baza pe o analiză de impact, deși, așa cum bine știm cu toții, acestea au o capacitate scăzută de finanțare sau de preluare a serviciilor subvenționate din bugetul de stat și oferite în prezent către zeci de mii de beneficiari de servicii sociale la nivel local.
Un alt aspect deosebit de important, semnalat și de către ONG-urile din județul Iași, este faptul că organizațiile nonguvernamentale nu pot prelua responsabilitatea statului în ceea ce privește finanțarea integrală a serviciilor oferite beneficiarilor deserviți. În lipsa unui cadru unic legal care să faciliteze finanțarea serviciilor sociale oferite de către furnizorii privați, beneficiarii actuali deserviți de ONG-uri se vor reîntoarce către serviciile publice. Asistarea lor va atrage după sine cheltuieli semnificativ mai mari pentru bugetul de stat sau bugetele locale. În acest caz, serviciile publice locale vor fi puse în situația de a nu avea capacitatea să răspundă unui număr mai mare de beneficiari și există riscul ca acești oameni vulnerabili să fie excluși de la dreptul de a primi asistența socială, ajungând să fie marginalizați din punct de vedere social.
Stimați colegi, voi sprijini demersurile ONG-urilor de a corecta aceste inadvertențe, în condițiile în care, așa cum au subliniat acestea, Proiectul de lege privind subvenționarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociații, fundații și culte recunoscute de lege demonstrează lipsa totală de interes al statului față de dezvoltarea serviciilor sociale, dar și o lipsă de înțelegere cu privire la intervenția, serviciile oferite și logica existenței organizațiilor neguvernamentale. Toate aceste aspecte pe care vi le-am prezentat și pe care ONG-urile din țară și în special cele din județul Iași ni le-au semnalat și pentru care ne-au cerut ajutorul arată că există un grad ridicat de implicare pentru promovarea unor legi care să ofere dreptul la o viață mai bună.