Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2009
procedural · respins
Gheorghe David
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Am să fiu foarte scurt.
Propunerea noastră legislativă are ca obiect de reglementare completarea anexei nr. 2 – „Unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare”.
De fapt, este vorba despre o problemă punctuală, și anume vizează o societate din județul Timiș, SC „Stitom” – SA Tomești, fosta Fabrică de sticlă din Tomești, care nu a fost inclusă în anexa sus-menționată. Prin omiterea acesteia,
pensionarii, foști salariați în această societate, care au desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în condițiile speciale din industria sticlei, nu beneficiază de drepturile cuvenite.
Este adevărat că la vremea respectivă, când trebuia să depună dosarul cu toate documentele necesare, conform hotărârii de guvern, acest dosar nu a fost depus în termen, motiv pentru care nu au putut fi luați în considerare. Având în vedere faptul că acest termen de depunere a fost depășit și nu poate fi modificat decât printr-o altă hotărâre de guvern, sunt de acord ca ea să plece mai departe la Camera Deputaților și, eventual, o să am consultări cu noul Guvern, poate că emite o nouă hotărâre de guvern, întrucât în țară mai există și alte societăți care sunt în aceeași situație și, printr-o hotărâre de guvern, eventual, să dea un termen nou de depunere a acestor dosare, rezolvând astfel aceste probleme care au apărut.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.